Există Dumnezeu?

La 20 de ani, probabil aş fi răspuns că nu. Ştiţi cum e: iei viaţa în piept, te crezi mare şi tare, încă nu ai dat niciodată cu capul de pragul de sus.

De fapt prima revelaţie în ce priveşte existenţa lui Doamne-Doamne am avut-o pe la vreo 35 de ani – e o poveste lungă şi nu vreau să plictisesc pe nimeni.

Azi am avut încă un hop, un moment în care am reflectat la existenţa Domnului. Pe scurt, a murit o fată pentru care, deşi nu am cunoscut-o, am pus suflet la campania care ar fi ajutat-o să scape de un nenorocit de cancer. ANDREEA: aici şi aici şi aici şi aici şi aici şi aici . Azi am aflat că a murit.

De câte ori moare un copil mă îndoiesc de existenţa Sa. Încerc să mă conving ca pruncii sunt mieii Domnului, sacrificiul unei lumi bolnave pentru a-şi răscumpara ticaloşiile, dar nu pot. În sistemul meu de valori nu trebuie să plătească nevinovaţii pentru spălarea păcatelor celorlalţi, şi asemeni mie ar trebui să gandească şi Dumnezeu.

Azi m-am îndoit de Tine, Doamne: cum ai permis aşa ceva? Vă vine să credeţi sau nu, Dumnezeu mi-a răspuns mai curând decât mă aşteptam: 33 de mineri din Chile sunt în viaţă după 17 zile de când au fost îngropaţi la 700 metri sub pământ de o alunecare de teren. Adicătelea Doamne-Doamne a luat o viaţă şi a cruţat 33, săvârşind o minune….

guraialomitei

- Uite, aici trecem pe lângă staţia de epurare. Nu o vezi, dar îţi spun eu că e în spatele magazinului Plus.
Mergeam cu fiică-mea pe dig, chinuindu-ne să prindem o iluzorie răcoare ce ar fi trebuit să vină odată cu înserarea. Puţea de-ţi trăznea nasul. În fine, am grăbit paşii şi am ajuns cam în dreptul mănăstirii. Parcă-parcă simţeam un vânticel – tot călduţ, din păcate. Bătea dinspre combinat şi simţeam în nări mirosul iute de amoniac.
- Ce miroase, tati? zice fi-mea.
- Miroase a muncă, tată, fac eu pe desteptul, amintindu-mi de vremurile în care combinatul duduia. Chiar aşa, mirosul ăsta imi trezeşte nostalgii! Ei doar nu-i place – ce ştie ea!
Încet-încet ajungem şi în dreptul fostei pepiniere, astăzi cartier falnic de viloaie. Fratele meu, aici chiar mi s-au întors maţele pe dos! Toată porţiunea până la Privighetoarea pute ca o uriaşă hazna. De când mă ştiu eu Ulcom-ul deversează ape uzate la piciorul podului de cale ferată. Într-o vreme chiar speram că-şi vor schimba filtrele, metodele de epurare – se măcănea la televizor că avem legi beton şi că nu se mai poate aşa, cu poluarea, in ţara asta; că-i termină controalele şi sancţiunile dacă nu se conformează. Aha, sigur ca da. Şi marmota… Îi doare la bască.
- Hai, tată, acasă, las’ că respiram când mi-oi lua concediu….
guraialomitei

Nici n-au apucat să fie aplicate măsurile anticriză (deşi suntem în găleată de aproape doi ani), că Bietul Boc dă cu mucii în fasole: de la anu’ creşte iar leafa la bugetari. Nicio problemă că economia o sa fie tot la pământ. Ce redresare economică, ce corelare a cheltuielilor cu veniturile? Lefuri şi pensii să fie! 10 ani de acum încolo, sute de miliarde de euro de ne-ar da FMI-ul, pe toti îi luăm, ca n-om fi proşti să ratăm vreun credit cu sau fără buletin. Că nu o sa avem ce da înapoi (cel puţin în timpul vieţilor noastre)? No problem, plătesc copiii şi nepoţii noştri. Şi, la o adică, vindem Carpathian Garden.

guraialomiţei

De parcă nu era de ajuns că-i fugea un ochi după făină şi unul după slănină, acum preşedintele e şi într-o ureche. Halal să ne fie!

La căpitanii din reclama de mai sus, adică. Aş fi vrut să botez postarea asta “Operatiunea Monstrul”, dar nu-mi iau la mine decât o undiţă de 4 metri cu fir de 0.15, deci pentru cărăşei. Vreau în schimb să mă umflu de borş de peşte (prins de alţii) şi alte chestii care nici nu ştiu cum se numesc, dar de care sunt îndrăgostite papilele mele gustative. Mai vreau să umblu pe coclaurile din Crişan şi să fac poze multe, cum numai în Deltă poţi face.

De ce vă zic toate astea, ca să vă fac în ciudă?  Da.

Da’ si ca să ştiţi de ce nu o să postez nimic până sâmbătă. Nu fiţi trişti, vă aduc poze!

guraialomiţei

Să învingi Franţa e o placere. Să le-o tragi italienilor, lucru mare. Să baţi Brazilia, ar fi o minune (bine, minune ar fi şi să joci cu Brazilia, dar asta e altă poveste…).

Însă nimic nu se compară cu DATORIA de a nu ne lăsa calcaţi pe bombeu de turci, nemţi, ruşi, unguri. O fi de la manualele de istorie, măsluite sau nu de comunişti, dar se umflă inima în mine când reuşim victorii… sportive împotriva “vrăşmaşilor neamului”. Păi ce pipotă aveam, frate, când am ologit Germania cu 5-1 (aprilie 2004, e drept ca într-un amical)? Hai, nemţii, ca nemţii, dar cand LUPTĂM cu ruşii, nu pot să-mi reprim încrâncenări viscerale pornite din poveştile bunicilor despre anii post 23 august ’44.

Asta e, Meme, cum ar zice generalul la război: luptaţi sau muriţi!

guraialomitei

Săptămâna trecută, doi medici tineri au plecat de la Slobozia, iar alţi doi urmează să plece săptămâna aceasta. Cei patru lasă Slobozia pentru condiţiile oferite de Abrud şi Bacău.Oficial, medicii în cauză spun că au plecat din motive personale, fără a detalia speţa, însă, neoficial, se pare că aceştia au fost nemulţumiţi de faptul că medicii cu vechime îi discreditau în faţa pacienţilor. Citeste>>

Alexandru Boştină, www.adevarul.ro

…când va ieşi Rromania din marele rahat în care ne aflăm?

…va fi vreodată bine în ţara asta?

…măcar copiii noştri vor trăi rezonabil?

… TVA-ul, când scade? Impozitul forfetar, când îl scot boii ăştia?

Sau voi avea şi eu pensia mai mare decât fi-mea salariul, bugetarul leafa mai mare decât privatul, cei cu pensii speciale de 5 ori pensia cât una de fraier? Contractele pentru ipoteticele autostrăzi tot neamurile şi prietenii pedeliştilor le vor obţine? Sau vor intra pe fir pesediştii?

Vor mai exista PDL – PSD – PNL în viitorul pe care-l mai am de trăit? Dacă nu, tot politicienii de azi sau copiii lor vor conduce viitoarele alte partide “Pentru Progresul Rromâniei”?

… şi ar mai fi mii şi mii de alte întrebări ce ar putea face creierul caracatiţei Paul să explodeze.

Tu ce l-ai întreba pe Paul?

Tăntălăul ăsta mic şi trist se plimba azi-dimineaţă la 7 şi jumătate pe varianta oraşului – era plouat, tremura şi nu se uita la uriaşul matiz verde care mai-mai să-l calce. Am oprit, că sunt deja specialist în pisici , caţei şi broaşte ţestoase sătule de viaţa grea din rromânia.

S-a oprit şi el. Am aşteptat să plece. Şi el aştepta să plec. N-a vrut să se dea la o parte din faţa maşinii.

Şi cum toată povestea s-a petrecut lângă zidul mănăstirii, am luat-o ca pe un semn divin că trebuie să salvez tolomacul rebegit, deci l-am luat. Asta e, am mai salvat o viaţă mică – şi o iau de la capăt, ca şi în povestea de anul trecut: n-am ce face cu un (alt) caţel, etc, etc.

ÎL VREA CINEVA?

later edit: s-a rezolvat.