GuraIalomitei.Com - ca sa stii pe ce lume traiesti
Gura Ialomitei Radio Campus Ziarul Stirea Curierul Ialomitean No Comment Contact GuraIalomitei.com Mica publicitate

Arhive pentru categoria ‘Radio Campus’

Grav accident de circulaţie între Coşereni şi Urziceni

Joi, 11 Martie 2010 (acum 1 ora)

În această dimineaţă, un microbuz de călători a fost implicat într-un grav accident de circulaţie.

5 pasageri sunt grav răniţi iar 3 persoane sunt accidentate uşor. Două dintre victime sunt încarcerate.

Accidentul s-a produs în zona localităţii Coşereni şi din primele informaţii, microbuzul a intrat într-o autoutilitară.

Clementina Tudor

Ninsoarea şi viscolul din luna martie nu au mai suprins autorităţile locale şi judeţene

Joi, 11 Martie 2010 (acum 1 ora)

iarna-nu-i-ca-vara_0 La această oră, pe toate arterele judeţului se circulă în condiţii de iarnă, iar utilajele sunt deja în trafic, la fel ca şi echipajele de poliţie care monitorizează circulaţia.

Prefectul judeţului Ialomiţa, Mădălin Teculescu, a declarat că în ialomiţa a început să ningă la ora 5 dimineaţa, iar stratul de zăpadă nu pune probleme participanţilor la trafic.

Judeţul Ialomiţa se află până vineri sub avertizare de cod galben de nisoare şi viscol, alături de alte 22 de judeţe din ţară.

Elena Oancea

Carantina la Slobozia

Joi, 11 Martie 2010 (acum 3 ore)

Incepand de ieri, Slobozia este în carantină de gradul  III din cauza unui caz de rabie, depistat în vecinătatea Directiei Sanitar Veterinare, la un catel de cateva luni. Directorul instituţiei, Vasile Şincan, spune ca virusul provine din mediul silvatic şi cel mai probabil a fost transmis de o vulpe.

Starea de carantină la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ se va păstra pana la 60 de zile iar medicii veterinari vor verifica dacă la campania antirabică din luna decembrie au rămas animale nevaccinate.

O reală problemă în această situaţie o reprezintă câinii vagabonzi.

Cetăţenii sunt atenţionaţi să anunţe Directiei Sanitar Veterinare orice caz suspect de turbare, pentru  suprimarea animalelor bolnave. Rabia transmisă la om poate fi fatală. Profesorii şi părinţii sunt atenţionaţi să supravegheze copiii când se află în recreaţie sau la joacă pentru a evita contactul cu câinii comunitari.

Carantina si la Amara

Staţiunea Amara este în carantină de gradul III din luna ianuarie, cand a fost depistat un caz de turbare la ovine. Boala a apărut într-o gospodărie particulară. La nivel local s-a întrunit comitetul pentru situaţii de urgenţă şi se monitorizează toate suspiciunile de rabie pe o rază de 30 de km.

Clementina Tudor

Prefectura Ialomiţa a verificat implementarea proiectelor PHARE derulate în 4 localităţi din judeţ

Joi, 11 Martie 2010 (acum 3 ore)

Acţiunea s-a desfăşurat la nivelul consiliilor locale din Dridu, Coşereni, Urziceni şi Sfântu Gheorghe şi a vizat stadiul implementării proiectelor PHARE 2004, 2005, 2006 în sectoarele prioritare de mediu şi al proiectelor implementate pe Măsura 3.2.2. din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Potrivit unui comunicat de presă, în aceeaşi perioadă a fost întocmit şi capitolul 5 din Raportul Prefectului, privind starea economică şi socială a judeţului Ialomiţa.

Prefectul Teculescu, a luat în calcul şi problemele constatate cu ocazia controalelor efectuate de instituţiile de control privind derularea programului guvernamental “Lapte şi corn”, unde nu au fost contatate deficienţe majore.

Elena Oancea

Asigurări totale pentru culturile agricole

Joi, 11 Martie 2010 (acum 3 ore)

Fermierii ialomiţeni cer ministerului agriculturii să facă în aşa fel încât societăţile de asigurări să le acopere toate riscurile de calamitate.

De la 1 ianuarie 2010, Legea asigurărilor pentru agricultură nu mai produce efecte, iar la acest moment culturile sunt neasigurate pentru cele mai importante riscuri, de îngheţ şi secetă.

Preşedintele Ligii Agricultorilor şi Producătorilor Agricoli din România, Nicolae Sitaru, apreciază că pentru acoperirea riscurilor, prima de asigurare ar trebui să se suporte în mare parte de la minister.

Nicolae Sitaru a mai reclamat la Ministerul Agriculturii anormalitatea ca fermierii care deţin terenurile agricole în raza administrativă a oraşelor să plătească impozit dublu faţă de supărafeţele deţinute la ţară.

Clementina Tudor

Iarna ninge cu ochi mari

Joi, 11 Martie 2010 (acum 3 ore)

Iarna nu vrea cu niciun preţ să se dea plecată de la noi, deşi ne apropiem de jumătatea lunii martie.

Meteorologii au emis avertizare cod galben de ninsori şi viscol, pentru 20 de judeţe, din sudul ţării, printre care se află şi Ialomiţa. Astfel, potrivit atenţionării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de miercuri, ora 22.00 şi până joi, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură va ninge, vântul va avea intensificări viscolind temporar ninsoarea şi se va depune strat nou de zăpadă.

Totodată, în sud-vestul şi sudul ţării vor fi intensificări ale vântului începând de miercuri după-amiază, cu viteze ce vor depăşi, la rafală, 60-65 de kilometri pe oră.

Se pare că după expirarea codului galben de ninsori, vineri trebuie să ne aşteptăm la ploi şi lapoviţă. Din punct de vedere termic, mercurul se mai dezmorţeşte, valorile termice din cursul zilei urmând să ajungă aproape de 4 grade Celsius.

Monica Ciocîrlan

Judetul Ialomiţa are buget suficient pentru eliberatea medicamentelor gratuite şi compensate

Joi, 11 Martie 2010 (acum 3 ore)

Preşedintele Casei Judeţene pentru Asigurări de Sănătate Ialomiţa, spune că la această dată se fac decontările pentru farmacii conform programului, iar pentru eliberarea medicamentelor compensate în farmaciile judeţene există finanţare pentru prima parte a anului.

Luna aceasta, Casa de Sănătate Ialomiţa face decontări pentru reţetele eliberate în luna august, anul trecut.

Elena Oancea

Candidaţi la sefia Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa

Joi, 11 Martie 2010 (acum 3 ore)

Alegerea unui nou preşedinte la conducerea Asociaţiei Judeţene a Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa a fost amânată pentru sfârşitul acestei săptămâni. Pânâ în prezent şi-au anunţat intenţia de a candida Nelu Badea, de la Urziceni şi Virgil Aldea de la Sfântu Gheorghe.

Funcţia de conducere s-a vacantat prin alegerea lui Nicolae Sitaru preşedinte LAPAR. Asociaţia reuneşte interesele a 65 de fermieri cu 47 de mii de hectare de teren deţinute în Ialomiţa.

Clementina Tudor

Încă un telverde

Joi, 11 Martie 2010 (acum 3 ore)

Începând de ieri, operatorii economici din industria alimentară au o nouă obligativitate privind informarea consumatorilor în legatură cu produsele şi serviciile supuse controlului sanitar – veterinar.

Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa a transmis către abatoarele, fabricile de produse lactate şi magazinele alimentare din judeţ, impunerea de a afişa în loc vizibil, respectiv la intrarea şi ieşirea din unitate, precum şi lângă casele de marcat, în spaţiul de comercializare sau de prestare a serviciilor, numărul liniei telefonice cu apelare gratuită, precum şi adresele instituţiei unde pot formula sesizări sau reclamaţii.

Anunţul va fi inserat pe o plachetă care va conţine adresa site–ului oficial al Autoritaţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Responsabil de realizarea plachetei este persoana juridică sau fizică care pune la dispoziţia consumatorilor produsele şi serviciile supuse controlului sanitar –veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

În eventualitatea în care administratorii unităţilor deţin site–uri de comerţ electronic şi oferă produse şi servicii supuse controlului sanitar–veterinar, sunt obligaţi să prezinte pe prima pagină a site–ului propriu un link către adresa oficială de web www.ansvsa.ro.

Nerespectarea ordinului de afişare a numărului de TEL VERDE 0800.826.787  se sancţionează potrivit prevederilor legale în vigoare.

Clementina Tudor

Cornulet cu lapte

Joi, 11 Martie 2010 (acum 3 ore)

Organele de control au efectuat în medie 4 controale pe zi, în unităţile şcolare de pe raza judeţului, dar şi transportul în cadrul programului Laptele şi Cornul.

În luna februarie au fost desfăşurate 126 de controale ce au constat în respectarea calităţii produselor lactate şi de panificaţie, a condiţiilor privind mijloacele de transport auto, igienico - sanitare în producţie şi distribuţie, respectarea graficului de livrare, dar şi a normelor de etichetare.

60 de verificări au fost efectuate de lucrătorii DSVSA, 34 de acţiuni de către comisarii pentru protecţia consumatorilor, iar inspectorii de la DSP au desfăşurat 32 de controale.

În ceea ce priveşte deficienţele constatate, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ialomiţa a aplicat două amenzi, în valoare totală de 40.000 lei, pentru nerespectarea distribuirii „laptelui UHT”, conform contractului şi a caietului de sarcini, iar cea de-a doua pentru nerespectarea distribuirii conform contractului şi a caietului de sarcini la produsul „corn”.

Elena Oancea