PSD Ialomița a depus în formulă completă candidaturile pentru Consiliul Județean

6

_DSC2630

Alături de Victor Moraru, candidatul social democraților desemnat pentru președinția Consiliului Județean, au fost azi dimineață aproape toți cei 39 de candidați ai PSD, nominalizați la funcțiile de consilieri județeni.
,,Pornim la drum cu încrederea și cu speranța că vom realiza tot ceea ce ne-am propus. Avem o echipă tânără, puternică și avizată, împreună cu care vom pune în aplicare proiectele necesare acestui județ. Avem nevoie de infrastructură, dar avem nevoie să trăim mai bine acasă, aici în Ialomița. Obiectivul meu major este să consult cetățenii ori de câte ori se va lua o decizie, pentru că așa se întâmplă peste tot în Europa și este bine să ne asumăm cu toții ceea ce se va întâmpla la nivel decizional”, a spus Victor Moraru.
Un proiect pentru Ialomița are și candidatul PSD la Primăria Municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu: ,,Eu îmi doresc să sprijin crescătorii de animale. Ialomița are potențial zootehnic, iar alături de dl Victor Moraru știu că vom reuși ca activitatea privind circulația animalelor să se realizeze mai ușor, în sprijinul fermierilor. Nu vom face rabat de la norme, dar ne vom concentra pentru soluții avantajoase pentru acest sector, vitregit, din păcate, în ultimii ani. Și dacă este nevoie îmi voi toci multe perechi de pantofi la București și la Bruxelles pentru ca în Ialomița să se asigure condiții bune de trai pentru toți locuitorii județului”.
_DSC2649Candidații PSD nominalizați la funcția de consilier județean sunt în următoarea ordine pe lista: Moraru Victor, Mocioniu Adrian Nicolae, Gafițoi Sorin, Cazan Liviu Aurelian, Grigore Emil Cătălin, Crunțeanu Daniel Eugeniu, Bănescu Viorel Vivari, Nedu Marin, Chidu Tudorița, Nica Viorel, Herea Gheorghe, Gore Mihai, Maftei Gică, Tănasă Gheorghe, Matache Anton, Ianc Ion Octavian, Mitran Elena, Oancea Stela, Rădulescu Ciprian Viorel, Prepeliță Constantin, Trifan Luminița, Condruț Ileana, Niță Nicușor Ștefan, Dranga Aristide Cristian, Cojocaru Cătălin Alexandru, Cană Gheorghe, Ilie Eugen, Marchidan Toader, Popescu Ionuț, Petcu Olga, Stan Ion, Tudor Silica Vali, Anghel Raimond, Șonchereche Laurențiu Georgică, Conțiș Dalia Iulica, Spînu Adriana, Palantin Gina, Milea Dorina, Cercel Romeo Dan.
Principalul criteriu de selecție a fost cel al reprezentativității teritoriale.

6 comentarii

  1. Da Moraru alaturi de mafia PSD.Să trăim mai bine acasă asta vrei tu, un mecanism ce nu cred că functionează, degeaba spui, Morarule, copilul tău este acasa, fratii tăi tot acasa, citi oameni nu lucreaza afara, vorbe în vint, pentru a ne duce de nas. Pantofi tociti ai ca de cît ai stat în Primarie mai mult esti la Bucureşti şi cine mai stie pe unde. Tot un mafiot este marca PSD.O sa vada lumea, adevaratul Moraru, abia astept acest, sa vad cu îţi ei ce meriti.

  2. Acest om are un potențial adevărat,s-a văzut ce a putut face din Amara un sat cu noroi a ajuns un adevărat oraș cel mai frumos din Ialomița. Susțin un om care este om.

  3. Auzi, o să-şi tocească pantofii! Nenea veterinaru’, eu îţi recomand să mergi cu maşina fiincă ajungi mai repede la … resurse. Dacă e să te iei după ăştia, Ialomiţa va ajunge un judeţ fruntaş. Lăsaţi, fraţilor, să fim undeva pe la mijlocul clasamentului, că doar nu vreţi să comparaţi Ialomiţa cu Clujul, sau Timişul, de exemplu. Încercaţi să aduceţi Ialomiţa la nivelul judeţului Călăraşi, măcar. Văd că anul aceste candidaţii în ţara asta vin din mediul jurnalistic şi sportiv. Să vedeţi competenţă! Ce mai, cu dl. Cană-redivivus, am pus-o. Aştept lista tineilor, aşa pentru o comparaţie-metaforă.

    • draga SORIN trebuie sa iti dau o veste trista. S-au facut deja cartile pentru Primarul Sloboziei. O sa iasa sigur Mocioniu Adrian. Uite strategia cistigatoare a PSD. Membrii PSD cu familiile lor voteaza PSD si sint destul de multi.Toti pensionarii, persoanele in varsta si asistatii social voteaza PSD. Prognozeaza pe 32-36%. Au bagat un iepure tinar pe pletosul ala de Vlad sa adune voturile la toti tinerii care stau numai pe facebook si ceva din nehotariti si sint si aia cam 7-9% sau poate mai multi fraieri (ca astia nu citesc aici pe sit sau sa umble in lumea reala, numai pe facebook) Toti functionarii si administrativul voteaza PSD. Restul contracandidatilor vor avea maxim 25-28 PNL, si cate ceva ceilalti si astfel vor iesi pe primul loc ca e un singur tur. Daca erau mai putini candidati erau sanse sa nu mai cistige PSD, asa cartile au fost deja facute.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.