GuraIalomitei.Com - ca sa stii pe ce lume traiesti
Gura Ialomitei Radio Campus Ziarul Stirea Curierul Ialomitean No Comment Contact GuraIalomitei.com Mica publicitate

Foame de bani

5 Martie 2010

15 martie este termenul scadent pentru plăţile anticipate pe venit din activităţile comerciale independente, profesii liberale şi cedarea folosinţei bunurilor.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa informează contribuabilii organizaţi ca întreprinderi individuale sau familiale, sau persoane fizice autorizate, că  au obligaţia să efectueze plăţi anticipate aferente trimestrului I - 2010 la organul fiscal de domiciliu al contribuabilului până cel târziu la 15 martie 2010.

De asemenea, persoanele care realizeaza venituri din activitati agricole impuse în sistem real au aceleasi obligatii. În aceasta categorie intră contribuabilii care obţin venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere si solarii, din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole si altele asemenea.

Neachitarea la termenul prevăzut de lege atrage majorări de întârziere în procent de 0,1% asupra sumei datorate, pe zi întârziere, începând cu data de 16 iunie 2009 până la data plăţii, inclusiv.

Clementina Tudor

4 Martie 1977

4 Martie 2010

cutremur

În această seară la ora 21 şi 22 de minute se împlinesc 33 de ani de la cutremurul din ’77. An de an pe 4 martie, multora dintre ialomiţeni le tresare sufletul la amintirea efectelor dezastruoase ale cutremurului cu magnitudinea de 7.2 grade pe scara Richter.

Cele mai afectate oraşe ale cutremurului din 4 martie 1977 au fost Bucurestiul, Zimnicea, Galati si Iasi. Si slobozenii isi amintesc efectele cutremurului la noi in oras, care au dus in cele din urma la hotararea autoritatilor de a demola orasul vechi. O analiză asupra riscurilor la nivel judeţean relevă ca pentru Ialomiţa, cea mai mare ameninţare ar putea fi un cutremur de peste 7 grade Richter cu epicentrul în Vrancea. Autorităţile judeţene apreciază că probabilitatea este redusă iar cetăţenii se roagă să nu treacă prin experienţa unui alt cutremur. Seismologii spun însă că mişcările mai dese ale pământului eliberează din tensiunea subterană, ceea ce reduce riscurile de dezastru.

Alexandra Alexe

300 de jandarmi cu ochii pe Unirea Urziceni - Steaua

4 Martie 2010

Peste 300 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine la Urziceni, cu ocazia meciului de fotbal dintre „Unirea” şi ”Steaua” Bucureşti, de duminică. Alături de cei 150 de jandarmi ialomiţeni, vor ajuta la prevenirea faptelor antisociale şi 150 de angajaţi ai grupării mobile Ploieşti, 60 de cadre de poliţie, 15 de la ISU Ialomiţa şi 120 de agenţi de pază de la firma S.A.S. Bucureşti.

Spectatorii nu au voie să intre pe stadion cu băuturi alcoolice, obiecte contondente sau materiale incendiare ori fumigene. Oamenii de ordine atrag atenţia că lege interzice şi scandarea de cuvinte şi expresii obscene care incită la xenofobie, la ură rasială, la discriminări şi la violenţă publică.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa le recomandă suporterilor să se manifeste în limitele sportivităţii şi totodată precizează că se vor lua măsurile legale împotriva celor care vor încălca legea.

Persoanele care nu au legitimaţii de acces sau invitaţii nu au voie să staţioneze în preajma stadionului, iar cetăţenii în stare de ebrietate nu vor fi lăsaţi să intre la meci, precum şi minorii sub 14 ani, dacă nu sunt însoţiţi de o persoană majoră.

Meciul dintre Unirea Urziceni şi Steaua Bucureşti se dispută în cadrul etapei a 20-a din Liga I şi va începe la ora 20.30, iar accesul pe stadion va fi permis începând cu ora 17.00.

Monica Ciocirlan

Locuri de muncă

4 Martie 2010

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă transmite un total de 62 de job-uri disponibile la acest moment pentru angajare.

Nou în oferta Agenţiei apar 10 locuri pentru confecţioneri calificaţi la Slobozia, şi alte 10 pentru muncitori necalificaţi în confecţii la Feteşti.

Din totalul celor 19 posturi pentru absolvenţi de studii medii, 4 sunt pentru încasatori la Ţăndărei, şi câte unul pentru instalator de sisteme de alarmă şi coafeză în Slobozia. În vestul judeţului se caută 4 muncitori calificaţi, doi şoferi şi câte un paznic, bucătar şi ospătar.

În lista pentru absolvenţii de studii superopare, a apărut nou un post de inginer service la Slobozia.

Clementina Tudor

Care vrei să-ţi speli nişte păcate?

3 Martie 2010

Ionuţ Bogdan Ţiulică în vâstă de 1 an şi 3 luni, din Urziceni, are nevoie disperată de ajutor.

Născut fără esofag şi cu grave probleme de sănătate, copilul a suferit până acum două operaţii, una dintre ele de extirpare a unui rinichi. Doar o lună îl mai desparte de operaţia de construcţie de esofag, operaţie care i-ar putea salva viaţa. Părinţii au nevoie de doar 2.000 de lei. Cei care vor şi au posibilitatea să-l ajute pe Bogdan, pot lua legătura cu mama sa la numărul de telefon 0767.256.120 sau pot suna la redacţia Radio Campus, telefoane 0243255111 şi 0730.173.222.

La Raiffeissen Bank a fost deschis un cont pentru donaţii pe numele Mariana Ţiulică: RO24RZBR0000060011641125.

Părinţii fetiţiei de nici 5 luni internată la spitalul judeţean muşcată de şobolani, sunt cercetaţi penal

3 Martie 2010

În urma recalmaţiilor medicilor, pe numele părinţilor a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji.

Poliţia a fost sesizată  sâmbătă despre faptul că la unitatea medicală din Slobozia a fost internat un copil în vârstă de 4 luni şi jumătate, care prezenta mai multe plăgi, ce păreau a fi provocate prin muşcare de un şobolan.

Cazul se află şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa, sesizată de poliţişti pentru a lua măsuri de siguranţă, având în vedere că minorul provine dintr-o familie cu probleme sociale şi este crescut în condiţii precare, menite să-i pună în primejdie viaţa.

Reprezentantul Direcţiei de Asistenţă Socială, Nicolae Badea, precizează că, în ciuda evidenţelor, acest caz este greu de evaluat. Din cauza gradului de handicap, mama este iresponsabilă dar tatăl, la nivelul lui de pregătire, dovedeşte că-i pasă de copil.

In cazul în care părinţii vor fi decăzuţi din drepturi, copilul va fi încredinţat spre adopţie, procedura care implică prezenţa părinţilor naturali în faţa instanţei. Asistenţii sociali întocmesc dosarul pentru instanţă şi decid asupra propunerii pe care să o înainteze judecătorului.

Clementina Tudor

După o lună de pauză, consilierii locali din Slobozia sunt convocaţi mîine la şedinţă

3 Martie 2010

consiliul-local-slobozia_ Primul din cele 10 proiecte aflate pe ordinea de zi se referă la bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului pentru anul 2010.

O altă iniţiativă a aparatului administrativ se referă la denumirea a trei străzi din cartierul Bora, în zona străzii General Megheru nr. 73, unde a avut sediu societatea CERES. Firma a vândut mai multe locuinţe iar cetăţenii  care le-au cumpărat au trecut în acte aceeasi adresă a societăţii, ceea ce nu corespunde cu situaţia din teren. Perimetrul respectiv a fost amenajat şi trasat de străzi pentru care se propun denumirile de Păpădiei, Prelungirea Măgurii şi Grâuşor.

Ultimul proiect pe ordinea de zi răspunde unei solicitări din partea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor prin care se solicită atribuirea în concesiune fără plată a unor terenuri pentru construirea de locuinţe de serviciu cu destinaţie socială, precum si a unei zone din partea de nord-est a ansamblului Pepinieră. Întâlnirea consilierilor municipali de la Slobozia este programată pentru mâine după amiaza începând cu ora 17.

Clementina Tudor

Uniţi sub tricolor

3 Martie 2010

Unirea Urziceni are patru jucători vizaţi de selecţionerul Răzvan Lucescu, pentru lotul lărgit cu care România va aborda preliminariile campionatului european, găzduit de Polonia şi Ucraina. Fundaşii George Galamaz şi Vasile Maftei, mijlocaşul Iulian Apostol şi atacantul Marius Bilaşco au fost anunţaţi de Lucescu junior pe lista extinsă, care cuprinde alţi 41 de jucători.

Deocamdată, date fiind accidentările suferite de căpitanul campioanei, George Galamaz, în meciul retur cu Liverpool şi Iulian Apostol, în meciul de campionat contra Rapidului, pentru amicalul din această seară contra Israelului, selecţionerul i-a reţinut la lot doar pe Maftei şi Pădureţu.

România face parte din Grupa D în preliminariile pentru EURO 2012, tricolorii urmând să întâlnească naţionalele Franţei, Bosniei-Herţegovia, Belarusului, Albaniei si Luxemburgului.

Robert Viorel Dincă

Prefectul judeţului Ialomiţa solicită sprijinul poliţiei pentru verificarea unui comunicat de presă transmis de PSD Slobozia

3 Martie 2010

Mădălin Teculescu a transmis Inspectoratului Judeţean de Poliţie o adresă prin care solicită verificarea afirmaţiilor făcute sub titlul „Apă de culoare portocalie şi cu miros de verzişori”.

Prefectul judeţului a mai cerut verificarea avizelor şi acordurilor care au stat la baza schimbării sursei de alimentare cu apă a municipiului Slobozia şi ce puncte de vedere au avut reprezentanţii Consiliului Local, cei ai Consiliului de Administraţie şi ai Adunării Generale a Acţionarilor Societăţii Urban în cadrul şedinţelor din periaoada 2007-2010.

Comunicatul Instituţiei Prefectului mai precizează că primarul municipiului Slobozia a solicitat şi primt o copie a adresei înaintată Poliţiei. Prefectul Teculescu susţine că prin demersul său urmăreşte să  demonstreze că acţiunile sale sunt transparente şi fără implicaţie politică.

Clementina Tudor

Palmaresul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia s-a îmbogăţit cu noi proiecte

3 Martie 2010

                               La începutul lunii martie, Agenţia cuantifică 344 de proiecte depuse, cu 18 mai multe faţă de luna februarie. Balanţa se dezechilibrează  la capitolul de proiecte  respinse, acum în număr de 75.

Anul acesta, ADR Sud Muntenia a contabilizat 32 de noi proiecte depuse şi a înregistrat douăsprezece refuzuri de finanţare.

La acestea se adaugă şi câteva proiecte retrase de aplicanţi.

Ulterior respingerii cererilor de finanţare, solicitanţii convertesc schemele şi încearcă să aplice pentru domeniile care au rămas cu disponibil de finanţare.

La acest moment, cele mai accesate sunt Axele 4 şi 5, privind sprijinirea mediului de afaceri regional si local şi pentru dezvoltarea şi modernizarea turismului. Din cei 4 beneficiari până în prezent ai proiectelor pe turism, unul este oraşul Amara. Pentru reabilitarea parcului balnear din stațiune s-a obţinut o asistenţă nerambursabilă în valoare de 13 milioane de lei.

Clementina Tudor