Numărul copiilor cu părinţi în străinătate a crescut

0

182

Numărul copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate a crescut în Ialomiţa cu aproape o sută de cazuri.
În prezent, statistica Direcţiei pentru Protecţia Copilului arată că peste 600 de minori figurează în grija altor persoane sau doar a unuia dintre tutori, iar 139 dintre aceştia au ambii părinţi plecaţi în afara ţării. De asemenea, alţi peste 130 de minori sunt întreţinuţi de un părinte unic, care şi acesta este plecat la muncă în străinătate.
Şef serviciu în cadrul instituţiei de ocrotire a copilului, Niculae Badea, precizează că în centrele de plasament sunt 206 minori, iar 100 sunt plasaţi la asistenţii maternali acreditaţi.
În ultimele 3 luni, 12 minori care au săvârşit fapte de natură infracţională au primit asistenţă specială şi sunt acum în grija autorităţilor care îi vor supraveghea pentru următoarele 6 luni.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.