GuraIalomitei.Com - ca sa stii pe ce lume traiesti

Gura Ialomitei Radio Campus Curierul Ialomitean No Comment Contact GuraIalomitei.com

Articole cu tagul ‘kaufland’

Dilemă rezolvată

marți, 9 martie 2010

Pentru cine nu stie, săptămâna trecută politia mi-a solicitat IP-ul cuiva (Pascu Auras) care a postat un comentariu denigrator la adresa magazinului Kaufland si eu am supus la vot cestiunea, să hotarasca cititorii dacă să-l dau sau nu. Se părea că reprezentantii Kaufland facuseră plangere la politie împotriva lui Pascu Auras, el nu recunoscuse că a postat comentariul si ăstia doreau sa-l găbjească….

Astăzi m-a vizitat chiar vedeta fără voie, Pascu Auras. Care mi-a povestit toată tărăsenia si în sfarsit am inteles si eu cum sta treaba: EL a facut plângere la politie, nu Kaufland. EL vrea sa iasă din culpă, deci EL a solicitat IP-ul celui care a semnat cu numele lui. Si dintr-o data s-a facut lumină în capul meu. I-am dat IP-ul neconditionat – nici mie nu mi-ar surâde să posteze vreun idiot mizerii în numele meu. Aviz amatorilor.

guraialomitei

pensiunedeltadunarii.ro

Kaufland Slobozia debutează cu produse Expirate

joi, 27 august 2009

kaufland-slobozia-produse-expirate.jpg articol preluat de pe www.razvanmarin.ro

Am să încep simplu: Kaufland ești Varză! De neimaginat să cumperi produse expirate chiar la deschiderea unui SuperMarket. Mai au și reclama că dacă găsești un articol care expiră într-o zi sau ceva de genul ăsta nu știu ce recompense iți dau.
Nici prin cap nu ne-a trecut (și ne recunoastem naivitatea dacă și ei iși recunosc prostia sau nesimțirea) să verificăm data de expirare a produselor în magazin. Am fost foarte dezamagit ieri de Kaufland Slobozia în general și nici nu mai vroiam să scriu de ei însă când azi dimineață prietena a venit cu crema de față expirată în 13.08.2009 fiind cumparată  în 26.08.2009 mi s-a pus pata așa că… mai scriu odată pentru Google: Kaufland Slobozia produse expirate
Și trecem mai departe…

Parcarea este mare dar la fel de varză cel puțin la prima vedere. Amețeala totală. Mașinile trec foarte aproape de intrare, se mai ciocnesc de un om sau carucior… etc. Fluxul intrare/ieșire nu este clar și este evident acest lucru privind la soferii dezorientați. Locurile pentru persoanele cu handicap sunt puse atăt de departe de intrare că nu iși mai au sensul.

Aici am impresia că (,) Kaufland a urmat zicala “nesimțire pe nesimțire se scoate” și să explic: Ca să nu mai fie nevoiți să stea cu gura pe nisimțiții sănătoși la oase dar duși cu mintea care parchează în acele locuri,  s-au gândit să le poziționeze  mai departe ca să nu mai fie  interesați de ele. Este o tactică nesimțită dar  categoric funcțională… așa că nu mai comentam. Noutatea constă în parcarea pentru bicicliști. Apreciem. O altă problemă este ieșirea chiar în sensul giratoriu și așa prea mic, tâmpit, ilegal și prost amplasat care va produce ambuteiaje perfecte.

Intrarea și ieșirea publicului în magazin este slab evidențiată. Nu se ințelege nimic și toata lumea o apucă în mare parte pe unde nu trebuie. Doar dacă îți lungești puțin gâtul după ce treci de prima  intrare vezi deasupra ușii cam cum stau lucrurile. La ieșire în schimb nu am mai văzut nici un indicator sau oricum nu este bine afișat. În fine, să nu fim răi.. poate e neterminat.

Înăuntru la mai tot pasul ai senzația că se numară oile. Majoritatea coridoarelor nu sunt mai late de fix două cărucioare, asfel că în zile agolmerate cu greutate poți sta pe îndelete în fața raftului pentru (spre exemplu) a verifica data de expiare a produselor.

În plus nu știu de ce dar amenajarea/împartirea raioanelor pare întortocheată și greoaie semănând cu cea de la Ialomița (dupa ce au facut niste modificari) unde nici acum după atâta amar de timp nu m-am obișnuit cu ele.  Dar trec și peste acest aspect că poate fi doar o problemă de orientare strict personală.

Privind mai cu atenție bonul, am mai realizat un lucru. La casă am fost invitați să folosim pungulițe pentru că sunt gratis… iar pe bon scrie clar ecotaxa de 0,2 lei/punga din materiale nebiodegradabile. Este adevarat că suma este derizorie, dar totuși gratis înseamnă gratis!

Per total slab. Kaufland Slobozia cel puțin pentru început reprezintă un fiasco total din punctele mele de vedere. Kaufland Slobozia vinde produse expirate chiar în prima zi. Patetic.

www.razvanmarin.ro

2009 – anul supermarketurilor în Slobozia

miercuri, 21 ianuarie 2009

După ce săptămâna trecută Kaufland a pus piatra de temelie la ridicarea centrului comercial, într-o altă zonă din oraş, Plus Discount se află aproape de finalul lucrărilor de construcţie.
Este vorba de locaţia fostei autobaze de transport local unde investitorii au primit în concesiune 6 mii de metri pătraţi pentru construirea unui centru comercial de cartier, pe o suprafaţă utilă de 1.400 de metri pătraţi.
Potrivit estimărilor edililor locali, centrul comercial ar putea fi gata în primăvara acestui an iar inaugurarea să se facă cel mai probabil în martie-aprilie.
Construcţia marketului de cartier a început în toamna anului trecut.

Elena Marin

Oamenii de afaceri se mişcă repede – firma Kaufland, mai ieri punea piatra de hotar, joi a pus piatra de temelie

marți, 20 ianuarie 2009

La ieşire din Slobozia către Bucureşti, nu peste mult timp va funcţiona, la standarde europene, un Ansamblul Comercial în care magazinele specializate vor fi precum perlele coroanei: veritabile!

Joi, 15 ianuarie 2009, în prezenţa oficialităţilor locale, a constructorilor şi a unui număr impresionant de invitaţi a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor de construcţie necesare pentru ca nu peste mult timp ialomiţenii să se poată bucura cu adevărat că merg la cumpărături. (mai mult…)

Angajari la Kaufland si la Primaria Amara

luni, 19 ianuarie 2009

In Ialomita, in cea de-a treia saptamana a lunii ianuarie, numarul locurilor de munca vacante a crescut. In contextul crizei locurilor de munca si al concedierilor colective anuntate la AJOFM, cativa angajatori au o oferta destul de bogata.
Unul dintre acestia este Primaria Amara, care scoate la concurs 15 posturi, iar un alt angajator care ofera 30 de locuri de munca este Kaufland.
In acelasi timp, marii angajatori din Ialomita disponibilizeaza colectiv.
La aceasta data la Agentia Judeteana pentru ocuparea fortei de munca Ialomita sunt disponibile aproape 70 de locuri de munca, in crestere fata de prima saptamana a anului cu peste 50 de locuri.

Elena Oancea

Aici, la noi, la Slobozia, chiar a început construirea magazinului Kaufland

duminică, 7 decembrie 2008

stirea-8-dec-kaufland-1.jpg Aşa încât, la Bucureşti ne vom duce pentru alte „alea-alea” decât pentru cumpărături. Să fie într-un ceas bun şi să sperăm că vom găsi de toate la preţuri pentru toate buzunarele!

Pe la începutul anului, ideea construirii unui Complex comercial, ca investiţie a binecunoscutei Companii germane KAUFLAND a prins contur, lucrările la sensul giratoriu care – ni s-a demonstrat! – a fluidizat circulaţia, fiind un prim pas menit a înlesni lucrările la magazinul propriu-zis. După lungi aşteptări – mă refer, desigur, la aşteptările pline de frenezie ale locuitorilor-iubitori de shopping ! – slobozenii au de azi certitudinea că binecunoscuta Campanie Kaufland se ţine de cuvânt şi că „atacă în forţă” începerea lucrărilor construcţiei magazinului. Vineri, cu o zi înainte de MOŞ NICULAE, pe la orele amiezii – în timp ce bugetarii intrau în zilele libere de week-end – constructorii destoinici ai viitorului Centru comercial trudeau de zor în zgomotul motoarelor utilajelor. De la cei în măsură să ofere cât de cât informaţii menite a ne face să credem că a început construcţia am aflat că managerii acestui proiect şi-au propus ca de Sfintele Sărbători de Paşti ialomiţenii să-şi poată face cumpărăturile din magazinul marcă înregistrată a Companiei Kaufland. În acest context nu ne rămâne decât să ne bucurăm şi să urăm constructorilor vreme bună, materiale ieftine şi salarii pe măsura priceperii şi străduinţei lor!

Ionica Ghinea



Site Meter check site uptime Ziare.Ro Submit Your Site SmartNetBook.ro