GuraIalomitei.Com - ca sa stii pe ce lume traiesti

Gura Ialomitei Radio Campus Curierul Ialomitean No Comment Contact GuraIalomitei.com

După cinci ani de zile de la desfiinţarea forţată, acolo unde patronul avea Sere, primarul n-a fost în stare nici măcar să cureţe terenul

Ce-are de gând cu acest teren Ionaşcu e mai greu de aflat. Dar nu imposibil! Cert este că realitatea demonstrează cât de golănească a fost metoda prin care primăria Slobozia i-a cerut firmei să-şi întrerupă activitatea în chiar miezul verii determinând astfel o nemernică uscare a tuturor legumelor aflate pe rod. Prin primăvara anului 2003 firma VIV Serv. SRL din Slobozia s-a încumetat să preia în concesiune Serele de pe Nisipuri. Cum patronul n-a binevoit a face sluj în faţa oficialităţilor PSD-iste care deţineau puterea prin baronii locali şi acoliţii lor iar eu ca soţie a patronului şi director al ziarului Ştirea n-am vrut să fac „ciocu’ mic” în faţa matrapazlâcurilor petrecute-n Primăria municipiului Slobozia, în Consiliul Judeţean Ialomiţa, în Prefectura aceluiaşi judeţ şi-n multe dintre instituţiile statului subordonate acestora, fireşte că primarul a decis că trebuie să ne arate cine-i şeful şi, pe cale de consecinţă, a trimis către firma noastră o nemernică Somaţie prin care eram atenţionaţi ca până la jumătatea lunii iunie anului acela să facem bine să părăsim amplasamentul deoarece „interese ale comunităţii” reclamau revenirea terenului în exploatarea Consiliului Local, bla, bla, bla. 

Ce colţ de rai a fost şi ce pârloagă a ajuns

Când firma VIV Serv a cumpărat nişte coşmelii de la defuncta SC PRESCON SA cea care concesionase terenul de la Primărie şi mătrăşise tot ceea ce, cândva, însemnase SERELE „de pe Nisipuri” acolo era pârloagă chiar mai rău decât este acum. Cum  orice se poate spune despre familia Ghinea, nu şi că nu suntem harnici şi chivernisiţi în afaceri, fireşte că ne-am apucat serios de treabă şi, împreună cu o mână de salariaţi pricepuţi într-ale muncii câmpului am desţelenit pământul, am plantat mii şi mii de fire de legume, le-am udat, le-am copilit, le-am tratat spre a nu fi cotropite de dăunători, am organizat desfacerea pe tarabele din Pieţele Sloboziei. Din păcate, tocmai când credeam că totul a intrat pe un făgaş care ne va conduce pe noi spre productivitate şi profit şi pe cumpărători spre plata unui preţ realmente mai mic dat fiindcă legumele n-ar mai fi fost aduse „tocmai de la mama dracului” ci de-aici de la doi paşi de Pieţe – costurile cu transportul regăsindu-se în preţul de desfacere al mărfurilor perisabile – primarul şi consilierii-lachei au determinat închiderea afacerii. Ce-a făcut firma mea acolo, se ştie! Cetăţenii de bună credinţă şi, mai ales, locatarii din blocurile care se învecinează cu acest teren au asistat atât la prima cât şi la cea de-a doua „Schimbare la faţă”. Din păcate dacă noi în anul 2003 am preluat o pârloagă şi-am făcut în doar 3-4 luni ceea ce se vede în fotografie, Primăria a pre(a)luat în acelaşi an şi în aproape 6 ani n-a reuşit nici măcar să dărâme şandramaua aia în care se adăpostesc toate javrele şi neoamenii şi pe care am fotografiat-o spre a o compara cu ce-a fost şi nu mia este…Nu stau acum să-mi amintesc cum am dat în judecată Primăria Slobozia, cât de mult a durat procesul şi nici cum a găsit de cuviinţă Gabi Ionaşcu să soluţioneze problema care i-ar fi dat bătăi de cap în campania electorală din 2004 şi i-ar fi încurcat ploile pe care el miza c-or să facă să înflorească afacerile imobiliare pe care le previzionase pentru acea zonă. Mă voi limita astăzi doar la a constata pe de-o parte neputinţa şi nepriceperea edilului-şef într-ale rentabilizării acestei mari suprafeţe de teren revenită de atâta vreme în patrimoniul municipiului Slobozia şi, pe de altă parte, reaua credinţă a edililor în ceea ce priveşte descurajarea investitorilor autohtoni care nu înţeleg cum se fac afacerile cu reprezentanţii statului…

Bârfe, şmenuri, şuşanele

La vremea când s-a stins litigiul dintre firma mea şi Primăria Slobozia nişte japiţe pupincuriste au considerat că eu „am dat-o la pace” cu şmecherul Gabi Ionaşcu – primar ales şi reales graţie celor nici 50 % din nici 50% câţi s-au prezentat la urne. Ca şi când ar fi trebuit ca eu să pun mai presus de interesele firmei în recuperarea pagubei, interesele urbei de parcă aş fi politician sau bugetar plătit din bani publici şi nu un patron care este obligat să suporte birurile impuse de nemernicii care ne guvernează. Sigur că n-am crezut nici o clipă că „interese ale comunităţii” impuneau modificarea regimului de folosinţă a celor 10.000 de metri pătraţi de teren intravilan pe care în numai 3 luni de zile făcuserăm ce se poate vedea în fotografiile albumului de familie. Dar, pentru că „abureala” cu care ne-a învăluit primarul Gabi Ionaşcu părea cât de cât credibilă şi, mai ales, pentru că mă săturasem de tergiversarea cam suspectă la care se pretau judecătorii, fireşte că am considerat că poate fi spre binele locuitorilor ceea ce visau edilii să facă acolo. Cum, între timp, acolo în zona Serelor şi, implicit, pe acest teren, n-au răsărit nici blocuri, nu s-a construit nici acel supermarket, nici nu s-a extins Ştrandul Municipal, nici firma Prescon n-a făcut vreo investiţie şi nici măcar DADP plătită din banii Primăriei n-a degajat terenul de bălării, normal că au apărut bârfele la adresa şpăgii care, cică, n-a prea fost de-ajuns pentru cei în mâna cărora stă Hotărârea prin care unii şmecheri să beneficieze de terenul acesta care aşa îmburuienat cum e ar avea o valoare considerabilă pe piaţa imobiliarelor… Ce zic mulţi dintre locatarii blocurilor situate în imediata apropiere a ceea ce odinioară au fost Serele? Ce să zică, domnule primar! Ce-au zis şi la vremea când în mod samavolnic le-aţi distrus dintr-o nenorocită ambiţie sau dintr-un meschin interes personal sau de partid şi pe care nu vi l-aţi putut desăvârşi poate fiindcă există o măsură în tot şi-n toate! 

Ionica Ghinea

Taguri:

8 Răspunsuri pentru “După cinci ani de zile de la desfiinţarea forţată, acolo unde patronul avea Sere, primarul n-a fost în stare nici măcar să cureţe terenul”

  1. Primarul zice că:

    D-nei Ghinea Ionica

    Spre stiinta

    Terenul de care vorbiti, de parca ar fi proprietatea dvs are un plan urbanistic aprobat pentru locuinte in blocuri de locuit si a fost oferit Agentiei Nationale pentru Locuinte in vederea cuprinderii in planurile acesteia pentru construirea de locuinte pentru tineri.
    Trebuie sa va spun ca nu sunt onorat sa ma tot citati atat, mai ales ca eu din partea dvs am numai de patimit, iar nu dvs sunteti cea mai in masura sa-mi aveti atata ,,grija” din cateva motive foarte simple:
    - am fost si inca mai sunt in diverse procese cu dvs si societatea sotului,
    - am plangeri la diverse institutii ale statului din partea dvs,
    - am fost blamat si ,,balacarit” in tot felul, inclusiv injuriat,
    - ma felicit ca prin anul 2002, daca imi aduc aminte, nu am acceptat sa va efectuez o evaluare a bunului imobil – Sere SC PRESCON SA , pentru a va facilita cumpararea de la o instiutie a statului,
    - stiu ca ati cumparat cu cca 350 mil lei vechi siti revandut apoi cu peste 700 mil lei vechi aceeasi proprietate al carei teren nu l-ati putut dobandi ilegal. Aveti vreo explicatie?,
    - nu aveti moralitatea necesara pentru a face atata ,,publicitate” casei mele din zona Filatura, la care lucrez din 1999, atata timp cat dvs aveti doua: una cat o gradinita in zona Pepiniera si una in str Viilor, in timp ce parintii dvs locuiesc intr-o cociaba invelita cu carton pe str Intrarea Morii,
    - nu aveti moralitatea necesara a ma actiona in judecata pentru ca nu v-am eliberat Autorizatii de Construire pentru montarea de instalatii la de apa rece la blocuri atata timp cat oferta publica a licitatiei VIV SERV a fost de cca 1 780 000 lei (inclusiv TVA) pentru un apartament. Nu stiu cat percepe firma sotului dvs de fiecare apartament pentru racordurile individuale pe care l-e realizeaza de nu ati mai dorit sa incheiati contractul cu noi. Stiti bine, tergiversarea incheierii contractului a atras foloase si pierderi, ore pentru cine? Pentru noi Primaria? Pentru cetateni? poate aveti dvs raspuns.
    Mai sunt multe intrebari de pus si pe care nu ezit sa vi l-e pun in mod public si nu jignitor cum faceti dvs.
    In incheierea prezentului comentariu va mai intreb ceva: cum de reusiti sa distribuiti gratuit ziare si in liceul unde sotia mea este profesoara? Cum se poate califica o astfel de actiune: hartuire cumva? Aveti raspuns si la asa ceva?
    Am ales acest mod de comunicare fiindca verbal nu se poate, cine stie ce-mi mai rezervati; drept la replica nu se poate ca mi-ati mai spus ca este ziarul dvs si faceti cum doriti.

    ,,Calomniati, calomniati, ca poate tot ramane ceva”

  2. BOBUTz zice că:

    Domn primar aveti si dvs dreptate dar are si doamna dreptate. Nu se putea sa ii lasa-ti pe oamenii aia sa isi adune recolta si dupa aia sa luati terenul, ca oricum nu ati facut nimic pe el si mie rusine cand cineva din afara orasului vine la mine in vizita si la plecare il condus pe acea strada (ordinara, unde isi mau sediul si aia de la drumuri), spre Bld Chimiei si apoi spre autostrada.
    Si nu va mai dati lovit cu vila, ca s-ar putea sa va trag in poza sau vreun filmulet cum va deplasa-ti la vila dvs cu masina PRIMARIEI Slobozia, care e platita din banii nostrii, si o dau in mass-media, ca astia colcaie dupa stiri de scandal, si pe criza asta nu cum veti raporta deplasarea, carburantul spre vila dvs.

  3. Ştirea către primar zice că:

    văd că altă treabă n-ai domnule primar decât să pui la punct presa care nu-ţi cântă în strună. Eu ţi-am mai zis că înainte să te repezi ca un uliu ar trebui să te gândeşti ce javre ar fi “câinii de pază” care-ţi ling mâinile contra cost. Ia nu le mai da mata câte-un os de ros să vezi cum se reped să te muşte! Că eu, de bine de rău sunt femeie şi dacă munceşte bărbatul meu am şi din ce trăi bine cum a prorocit Traian. Băsescu Traian! Şi-apoi, de-aia te plătesc oamenii, domnule? Să dai mata drepturi la replică pe blog MINŢIND cu neruşinare că eu nu consimt la un dialog civilizat cu dumneata? Când mi-ai explicat mătăluţă mie ceva cu frumosul şi am refuzat eu să pricep ţinând morţiş să fie ca mine, bre ? În concluzie, eu care nu-s plătită din bani publici scriu la ziar – chiar şi despre dumneata! – fiindcă asta-mi este ocupaţia. Da’ mata ar trebui să ai cu totul altă ocupaţie, nu? Sau ai terminat toată treaba edilitar-gospodărească şi n-ai altceva de făcut decât să-i arăţi Ionicăi cine-i primar şi, mai ales, ce om eşti mata şi ce javră sunt eu? Sigur, un timp am să te bag în seamă şi-o să mai fac şi ceva “trafic” pe blogul ăsta. Traficu-ul poate fi considerant şi unul de influenţă, în situaţia în care el poate schimba optica alegătorilor. Cum eu nu sunt politician ghici cine pică prost în lumina ochilor celor cu drept de vot?! Da, eşti primar!!!! Poate vei mai fi!!!! Ei, şi, ce? De ce socoţi ‘mneata că toţi trebuie să ţi se închine, să te roage, să-ţi vorbească pe-un ton mieros? Că doar nu facem sex ci, cel mult, afaceri! Eu fac un business! Mai mult sau mai puţin profitabil, dar fac ceva şi pentru mata! Că-ţi dau banii mei să-i fitui cum vrea muşchiul inimii Tale! La schimb, mata ce dracului ai făcut sau faci pentru mine? Şi-atunci, cum de nu-ţi crapă obrazul de ruşine să te ţii de dat replici? Eu înţeleg că eşti actor pe scena politică a municipiului dar n-ar fi mai bine să te gândeşti că dacă mâine am inversa rolurile s-ar putea ca eu să fac faţă în funcţia de primar dar mata să n-ai destul talent pentru a scrie la gazeta de perete care este ziarul Ştirea. De-aia zic: vezi-ţi de treaba pentru care te plăteşte populaţia şi lasă o parte a presei să nu-ţi cânte-n strună. Şi nu uita! Probează-le celorlalţi jurnalişti percepţia în ceea ce te priveşte! Ai să înţelegi nu “Cine-i om şi cine-i câine” ci ce hămesite-s javrele de pe lângă cortul politic în care unii învaţă să se ţigănească numai cu jurnaliştii cârcotaşi. Hai, pa!

  4. Daggu feat. Cleo zice că:

    Deci d-na ghinea e cea care “aduce” trafic pe site-ul asta????? Ha ha ha ha !!!! Am trait s-o aud si pe-asta!!!!

  5. stirea catre daggu feat zice că:

    Dragă domnule, nu asta era ideea (am făcut şi eu o remarcă n-am dat cu parul!) ci cu totul alta! Dar dacă dumneata găseşti că asta-i de râs şi nu altele…, ce să zic? Să fii sănătos şi să-ţi fie de bine!

  6. CONTRIBUABIL zice că:

    Felicitari doamna !

  7. ggkontra zice că:

    Speram ca pe terenul respectiv sa rasara un parc. Desigur, in van, ca de altfel si speranta ca strazile noi vor fi mai largi din proiect. Desigur ca o cunoastem si pe Ionica Ghinea…imi cer scuze, dar doamna nu o pot numi.

  8. ionica ghinea zice că:

    pentru ggkontra de la ionica ghinea

    Te-ai trezit şi matale să-ţidai cu părerea după o jumătate de an de la publicarea articoilului meu despre serele alea? Ha, ha, ha….Atâta timp cât transpare slugărnicia-ţi pentru ăia din Primărie, eu mi-am atins scopul!!!!!!!!!!!!!!Şi-atâta timp cât acel “contribuabil” care a postat în faţa ta mă felicită, nici la moţul de la bască nu mă doare că tu nu mă consideri doamnă…Că eu n-am nevoie ca tu ( un neica nimeni care n-ai curaj să-ţi declini identitatea) să mă consideri sau să mă desconsideri…

Lasă un răspuns

Nota: Acest articol are peste un an vechime.

Ziare.Com Revista Presei ziare Ziare


Site Meter check site uptime Ziare.Ro Submit Your Site SmartNetBook.ro