Astăzi a avut loc recepția prilejuită de finalizarea lucrărilor pentru obiectivul „Restaurarea si conservarea Bisericii de Lemn Sf. Nicolae”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional-Regional 2014-2020.
Alături de președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, la momentul inaugural au participat Preasfințitul Părinte Episcop VINCENȚIU – Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Prefectul județului Ialomița – Constantin Marin, directorul ADR Sud Muntenia – Liviu Mușat, directorul Muzeului Național al Agriculturii – Gheorghe Petre, echipa de implementare a proiectului, precum și numeroși enoriași.
Biserica de Lemn „Sf. Nicolae” din Slobozia reprezintă un monument istoric semnificativ prin valoarea istorică, autenticitatea și arhitectura deosebită pentru patrimoniul cultural județean și național, înscris în Lista monumentelor istorice la poziția IL-II-m-A-14075, categoria de interes național. Ea a fost ctitorită de boierul Răducan Târcă, familia sa și moșnenii din satul Poiana de Jos în anul 1737, așa cum reiese din inscripția de pe lespedea de piatră din pridvorul bisericii, fiind strămutată la Slobozia în spațiul adiacent Muzeului Naţional al Agriculturii în anul 2000, la inițiativa și sub coordonarea etnologului Răzvan Ciucă.