Artefacte istorice – restaurate de specialiștii Muzeului Județean Ialomița

0

Protejarea patrimoniului cultural – prioritate permanentă a Muzeului Județean Ialomița! Definită ca ansamblu științific complex de identificare, cercetare, inventariere, conservare, restaurare și valorificare a artefactelor culturale, istorice, etnografice etc, această importantă parte a activității muzeale asigură prezervarea și transmiterea patrimoniului către generațiile viitoare.
În condițiile în care Muzeului Județean Ialomița funcționează din primăvara anului trecut într-un sediu temporar (ca urmare a implementării proiectului de reabilitare energetică la sediul din municipiul Slobozia, b-dul Matei Basarab, nr. 30), lucrările specifice de restaurare a pieselor de patrimoniu au loc la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci (comuna Giurgeni), sub coordonarea Simonei Munteanu, restaurator Muzeul Județean Ialomița.
În urma cercetărilor arheologice sistematice de pe șantierul Săveni – La Movile, din vara anului trecut, au fost scoase la lumină mai multe complexe funerare, printre care și mormânt de tip catacombă (premieră pentru Câmpia Bărăganului), mormânt care adăpostea un schelet uman, însoțit de un bogat inventar arheologic. Acesta cuprinde, printre altele, 16 vârfuri de săgeată de origine scitică, două fusaiole, un colan spiralat, precum și doi cercei, din argint.
După procedurile specifice de inventariere, datare etc., au urmat procedurile de restaurare a acestora, rezultatul final fiind un bogat material științific, care spune povestea celor care locuiau în Câmpia Bărăganului cu 2.500 de ani în urmă. Vorbim despre o perioadă istorică complexă, care atestă continuitatea locuirii în această zonă a Europei, începând cu anii 3650 î.Hr., urmând apoi epocile ulterioare, de tranziție spre epoca bronzului, prima și a doua epocă a fierului. Aceasta din urmă coincide cu dezvoltarea culturii geto-dacice la nord de Dunăre, în Câmpia Soarelui.
Revenind la lucările de restuarare a artefactelor istorice, dr. Florin Vlad, managerul Muzeului Județean Ialomița, arată că „acestea sunt parte integrantă a vieții muzeului, realizate pe baza unor analize științifice și a unor criterii clar stabilite. Totul pentru ca piesele de o însemnată valoare istorică să poată fi valorificate apoi în lucrări de specialitate sau expoziții. Spunem, de fapt, o poveste, deoarece istoria în sine este o poveste. Este povestea noastră, în definitiv, pentru că atât modul de locuire de acum câteva milenii, cât și continuitatea atestată în această zonă a Dunării de Jos, fac parte din ceea ce suntem noi astăzi, fiecare cultură punând o cărămidă la devenirea noastră ca entitate spirituală a acestor locuri.”
Amintim și faptul că lucrările din vara lui 2023 de pe șantierul Săveni – La Movile au fost efectuate de o echipă de cercetare formată din dr. Florin Vlad – coordonator științific, drd. Simona Munteanu și muzeograf-arheolog Radu Coman, din echipa extinsă făcând parte dr. Cătălin Bem, dr. Cătălina Cernău, dr. Adrian Bălășescu, dr. Valentin Radu și dr. Vasile Gabriel.
(Gigi Constantin – referent Muzeul Județean Ialomița)

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.