Supus dezbaterii publice săptămâna trecută, proiectul de buget la dispoziția Consiliului Județean Ialomița în 2024 a fost aprobat în cadrul unei ședințe a plenului reunit luni după amiază în noul sediu al administrației județene.
Principala caracteristică a bugetului județean, în formula propusă Legislativului de către președintele Marian Pavel este aceea că este centrat pe dezvoltare, în condițiile în care, procentual, această secțiune reprezintă aproximativ 70% din valoarea totală: „În momentul de față bugetul este creionat pe 71% dezvoltare și 29% funcționare. Deci, nu suntem o instituție care toacă un buget pentru funcționare. Încercăm, și asta se întâmplă de foarte mulți ani să generăm dezvoltare în județul Ialomița pe toate zonele de interes, fie că vorbim despre infrastructura rutieră, de cea școlară sau de cea sanitară“, a anticipat șeful administrației județene momentul aprobării proiectului de buget.
În cadrul dezbaterii publice a respectivului proiect, Pavel a ținut să menționeze că este de așteptat ca execuția bugetului pentru 2024 să fie cu 40 de procente peste cea de anul trecut. Iar acest lucru se datorează faptului că sumei de aproximativ 120 de milioane de euro i se vor adăuga și cele aferente proiectelor pentru care încă nu sunt semnate contractele de finanțare: „Gândiți-vă că în această sumă nu este cuprinsă prioritatea nr. 1 pe POR, și anume DJ 213, cu o valoare de 47 de milioane de euro, pentru care nu avem, în acest moment, semnat un contract de finanțare. În cadrul aceluiași buget nu veți regăsi nici suma de 38 de milioane de euro aferentă investiției în clădirea P+8 a Spitalului Județean. De aceea, pe parcursul anului, bugetul județean va fi modificat. Și va fi modificat în sus“, a mai explicat Marian Pavel.
Pe lista obiectivelor de investiții în jurul căreia s-a conturat secțiunea de dezvoltare a județului se regăsesc, nu mai puțin de 18 poziții aferente tot atâtor construcții din cadrul infrastructurii rutiere, 10 din cadrul infrastructurii de sănătate, două incluse în programul de reabilitare a patrimoniului cultural, 21 de obiective vizate de programul de reabilitare și modernizare a patrimoniului public și 6 din proiectul de creștere a capacității administrative.
Lista completă a investițiilor ce urmează a fi realizate în cursul anului 2024 și a sumelor aferente poate fi consultată pe site-ul Consiliului Județean Ialomița.
Bugetul local a fost elaborat cu un deficit de 96.522.000 de lei ce urmează a fi acoperit din excedentul anilor anteriori. Din același excedent a fost propusă rezervarea sumei de 3.000.000 de lei pentru a eventualelor goluri de casă provenite din decalajele între veniturile și cheltuielile celor două secțiuni ale bugetului.
De remarcat și consemnat este și faptul că bugetul instituțiilor publice finanțate parțial din fonduri proprii va fi de 24.981.000 de lei și va avea ca principală sursă subvențiile de la bugetul local în valoare de 24.348.000 de lei, diferența de 633.000 de lei urmând a fi asigurată din veniturile proprii realizate.