Lucrările avansează conform graficului, pe toate cele patru şantiere deschise la Spitalul Județean de Urgentă Slobozia

0

Buna derulare a proiectelor de modernizare din cadrul spitalului județean reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean, aceasta mergând pe șantier pentru a se asigura că lucrările progresează conform graficelor și pentru a evita eventuale blocaje.
Odată cu finalizarea acestor proiecte, se va ajunge la standardul dorit, iar pacienții vor dispune de o infrastructură medicală de nivel superior în care se vor desfășura servicii medicale de calitate.
Și construcția noului bloc operator al Spitalului Județean de Urgență Slobozia este în grafic.
Structura de rezistență a parterului și a celor 3 etaje a fost finalizată, iar compartimentările sunt aproape complete la parter și etajul 1.
Constructorul se concentrează pe finalizarea etajului 2 și pe ultimul nivel care este parțial retras, se instalează deja rețelele electrice și de fluide.
La finalizarea construcției vor fi disponibili mai mult de 6.000 metri pătrați pentru săli de operație, ATI, spitalizare de zi, zone dedicate personalului medical și pentru alte funcțiuni tehnice.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.