A fost redusă acciza pentru motorina folosită în agricultură

0

Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor de stat pentru agricultură, constând în reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, la briefingul de presă susţinut la Palatul Victoria.

„Ajutorul constă în reducerea accizei la motorina folosită în agricultură de la nivelul actual, de circa 293 euro pe mia de litri de motorină, la 21 euro pe mia de litri de motorină. În termeni concreţi, asta înseamnă o economie de circa 1,16 lei pe litru de motorină”, a explicat ministrul Agriculturii.

Acest ajutor de stat se acordă pe următorii 3 ani, din 2010 până în 2012, în limita unei cantităţi de 700 de milioane de litri de motorină, utilizată în domeniul vegetal, al creşterii animalelor şi al lucrărilor de irigaţie.

Ministrul Dumitru a subliniat că această reducere va reprezenta, pentru fermieri, un element important de cost în producţia agricolă. „Consumurile de motorină reprezintă, în medie, între 19-30% din costurile din producţia agricolă. Şi în acest fel vrem să le dăm fermierilor un element de competitivitate în plus în competiţia cu fermierii din restul UE”, a declarat Mihail Dumitru.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a menţionat că actul normativ a fost convenit la nivel informal cu Comisia Europeană şi a fost trimis la Bruxelles pentru aprobarea formală, urmând a fi aplicat după ce va fi primită decizia oficială a Comisiei.

„Acest ajutor este unul acceptat la nivelul Uniunii Europene, prin Directiva 96/2003, şi se acordă într-un număr de state membre ale UE”, a  afirmat ministrul Agriculturii.

Gestionarea ajutorului se va face prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

Daniela Istrate, Curierul Ialomiţean

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.