Cine aruncă piatra?

0

Scandalul privind calitatea apei furnizată consumatorilor Urban SA Slobozia ia amploare. Primarul Ionaşcu şi-a chemat în ajutor oastea de partid, pentru că probabil s-a săturat să se tot apere singur acuzându-i pe alţii. Documentul produs de PSD Slobozia sub forma unui comunicat de presă nu este altceva decât o înşiruire de acuzaţii, care nu au în spate dovezi reale care să le susţină. Că prefectul şi preşedintele PDL Ialomiţa au politizat apa, numai pentru a se putea închide Urban-ul, caz în care, anumiţi „băieţi deştepţi” din partidul aflat la guvernare ar pune mâna pe serviciile prestate de societatea în cauză, prin concesionare. Singurul „argument” folosit pentru demonstraţia că apa ar fi potabilă, dacă reţeaua publică nu ar cuprinde kilometri de conductă metalică, a fost chiar o bucată din această conductă, să vadă şi slobozeanul pe unde trece lichidul pe care îl primesc la robinete.

PSD Slobozia se comportă ca şi cum, de curând, a ajuns în fruntea municipiului, deci alţii aveau obligaţia să înlocuiască acele conducte „vinovate” pentru calitatea apei… Nici urmă de asumare a responsabilităţii, pentru că, deşi s-au aflat la conducerea administrativă a localităţii, nu au considerat până de curând necesară o asemenea investiţie. Şi probabil că nici anul acesta nu s-ar fi aflat printre priorităţi, dacă apa din sursa nouă a municipiului nu ar fi reacţionat, din cauza clorului în exces, cu ţevile „incriminate”.

Reacţia PSD Slobozia nu face altceva decât să întărească ideea că unii membrii de partid chiar cred că Slobozia este un fel de moşie proprie, pe care se pot juca în voie, fără a da socoteală cuiva din afară. Probabil speriaţi de ceea ce se întâmplă – cu dosarul penal de la DNA, cu rezultatele din buletinele de analiză emise de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti – social-democraţii locali încearcă să abată atenţia consumatorilor Urban de la problema reală pe care o reprezintă calitatea apei, aruncând cu pietre în toţi cei care le încurcă socotelile. Demersul, unul care pare să fi sărit limita normalului, îşi poate găsi o justificare în disperarea care i-a cuprins pe unii, pentru că Slobozia nu mai este o scenă pe care să se reproducă singuri. Ar fi şi greu să controleze şi calitatea apei, aşa cum controlează oraşul de 20 de ani, din moment ce, de data aceasta, cetăţenii nu mai au nevoie de dovezi pentru a evita consumul de apă de la robinete. Pentru că dovada stă în chiar culoarea şi gustul apei!

Daniela ISTRATE

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.