Consilieri… necuvântători

3

Au deschis gura doar când au depus jurământul!

Bine, mai spun „bună ziua“ sau „la revedere“… În rest, nu au rostit nimic în plen, care să lase vreo urmă în procesele verbale de şedinţă. Dăm exemple: din CJI – consilierii Dumitru Otilia (PSD), Popa Marian (PNL) şi Pogorevici Victor (PDL); din Consiliul Local Slobozia – Beciu Elisabeta (PSD), Jaca Nicolae (PSD) şi Vetu Ionel (PNL).
La polul opus, sunt consilieri care nu se mulţumesc cu rolul de decor şi participă activ de dezbateri. Chiar de mai multe ori în timpul unei şedinţe. Recordul pare să-l deţină Radu Paros (Consiliul Local Slobozia); în şedinţa din 31 iulie 2008, a avut nu mai puţin de 82 de intervenţii, menţionate în procesul verbal!!!

Decor pentru… vot!
Pentru mulţi dintre consilierii locali, adevărată bătălie se dă pentru a prinde un loc cât mai în faţă pe lista de candidaţi a partidului din care fac parte. Apoi, ceva campanie electorală, ascunşi în spatele „vedetei“ partidului, candidatul la fotoliul numărul 1 din administraţie. Urmează 4 ani de mandat, în care şi dacă nu deschid gura pe proiectele de hotărâre, tot pleacă acasă cu indemnizaţia de consilier. Situaţia este mult mai gravă în mediul rural, unde mulţi dintre aleşii locali sunt paraleli cu problemele supuse dezbaterii. Nu cunosc legislaţia, nu îşi cunosc nici măcar propriile atribuţii şi votează în rând cu ceilalţi, chiar şi atunci când habar nu au despre ce este vorba. Rolul principal îl au primarii, secretarii, care au şi grija să convoace şedinţe măcar la două luni, pentru a nu se dizolva consiliul local. Despre iniţiativa consilierilor… Sunt multe cazuri în care, în 4 ani de mandat, nici o iniţiativă nu a pornit de la consilieri. Poate doar idei, pentru că nu cunosc mulţi care este procedura pentru a transpune o idee într-un proiect de hotărâre.
Poate şi din cauza slabei implicări în procesul de eleborare a proiectelor de hotărâre sunt situaţii în care consilierii nu primesc documentaţia de şedinţă. Sunt convocaţi, poate că se şi ţine vreo şedinţă de comisie înainte de şedinţa în plen, dar atât…

La CJI, candidaţi pentru imagine
Imaginea partidului. Unele nume au apărut pe mai multe liste de candidaţi (de exemplu: CJI şi Consiliul Local Slobozia). Partidele au avut grijă să pună pe lista judeţeană nume cât mai sonore, politicieni cu notorietate, deşi era clar că nu vor putea toţi să-şi înceapă mandatul. Unii ajung primari, alţii au optat pentru a fi consilier local. Aşa că, în CJI, au ajuns oameni politici de care nu prea au auzit mulţi. Campion la o asemenea strategie este PSD, 4 dintre consilierii validaţi la şedinţa de constituire din 25 iunie 2008, fiind deja înlocuiţi de supleanţi (dacă nu mai luăm în calcul pe cei care au ajuns primari, ca Gabi Ionaşcu).
Şedinţa de constituire a fost una cu probleme. Alianţa consituită între PSD şi PNL, care asigura majoritatea în CJI, şi-a impus consilierii în comisia de validare, deşi PDL deţine 9 din cele 31 de mandate. Aşa că aleşii PDL, dar şi cei doi de la PNG au părăsit sala, aceştia depunând jurământul în şedinţa din 10 iulie.
La capitolul consilierilor care nu cuvântă în timpul şedinţelor conduce tot PSD, mai mulţi dintre oamenii partidului făcându-se auziţi doar la depunerea jurământului. Astfel, nu am găsit nici o menţiune în procesele verbale ale şedinţelor care să-i vizeze pe consilierii Ionescu Octavian Mihail, Cojocaru Neculai, Herea Gheorghe, Miclea Dan (toţi 4 validaţi ulterior, în şedinţele din iulie şi august) şi Dumitru Otilia. Nici Popa Marian (PNL) nu a lăsat vreo menţiune în procesele verbale, ca de altfel Pogorevici Victor (PDL).
Sunt şi consilieri care au vorbit de fiecare dată, atunci când au fost prezenţi la şedinţe. Olaru Vasile şi Anghel Cornel (PSD), Cazacu Marinică, Grigore Ion şi Sitaru Nicolae (PDL), Andriescu Adrian (PNG).
Cel mai puţin au vorbit consilierii PNL (în afara vicepreşeintelui Martin Ioan). Ceilalţi… preşedintele filialei Ialomiţa, Petre Gheroghe, şi-a exprimat părerea şi în şedinţa din 11 decembrie, când doar a spus că partidul său nu are nici o propunere pentru funcţia de vicepreşedinte!

Consiliul Local Slobozia, sub majoritatea PSD
Cu 13 consilieri din 21, PSD şi-a asigurat supremaţia în Consiliul Local Slobozia. Practic, orice propunere venită din partea executivului (PSD deţine şi poziţiile de primar şi viceprimar), trece fără nici o problemă prin Consiliul Local. Faptul că nu pot schimba mare lucru, pentru că nu au nici o şansă chiar dacă se unesc cei 3 liberali cu cei 5 democrat-liberali, consilierii celor două partide care formează opoziţia la Slobozia chiar îşi exprimă puntele de vedere asupra proiectelor dezbătute. Petre Gabriela, Sărăcăceanu Constantin sau Ioniţă Gabriel de la democrat-liberali; Catargiu Dumitru sau Paros Radu de la liberali, se numără printre cei mai activi consilieri locali. De partea PSD, doar Constantinesc Emil (poate şi pentru că fost 3 luni preşedinte de şedinţă) şi Vasile Cornel au ceva de comentat, mai ales la adresa colegilor din Consiliu aflaţi de cealaltă parte a baricadei locale.
Printre cei care preferă să tacă se numără Vetu Ionel (PNL) şi Beciu Elisabeta (PSD).
Cel mai activ însă este Radu Paros, ajuns consilier după ce a candidat independent la alegerile din vara trecută, în prezent membru PNL. Numele acestuia apare cel mai des menţionat în procesele verbale de şedinţă. De exemplu, în şedinţa din 31 iulie, a intervenit de cel puţin 80 de ori, numai în procesul verbal fiind menţionate 82 de intervenţii (cu siguranţă, s-au mai omis câteva).
În rest, PSD îşi impune lejer puntul de vedere, pe marginea oricărui subiect supus votului. Cu consilieri obişnuiţi să ridice mâna în ritmul impus de liderul grupului, sunt puţine şanse de a mai schimba ceva, chiar dacă propunerile pot îmbunătăţi conţinutul proiectelor de hotărâre dezbătute. Se mai corectează câte o greşeală de redactare, pentru că în rest… S-a scurs doar o jumătate de an dintr-un mandat de 4 ani. Ceea ce nu înseamnă că, în 2012, Slobozia va arăta schimbată faţă de ceea ce este în prezent. Schimbată în bine!

N.R.: Este necesară o schimbare a legislaţiei care reglementează funcţionarea consiliilor locale? Cu siguranţă da. Poate în sensul eliminării oricărei indemnizaţii! Să fie o activitate voluntară. Poate doar aşa se va pune punct bătăliei pentru un loc cât mai în faţă pe listele de candidaţi, iar în consiliile locale ar ajunge mai mulţi indivizi din politica locală preocupaţi de ceea ce se întâmplă în comunitatea în care trăiesc! 

Daniela Istrate

3 comentarii

  1. Nu sunt singurii.
    Ce credeti ca le trebuie sa fie activi? Sa injure, sa critice continuu, sa-si vada de interesele lor, sa taca poate trec neobservate ,,faptele” lor.
    Ar fi interesanta o dezatere despre cum vedeti dvs rolul lor si ce ar trebui sa faca … caci ,,la placinte inaite, la razboi inapoi”

    Primarul

  2. Credeti ca este mai rau acum decat in legislatura trecuta cand majoritatea era a Aliantei D.A.?
    Este mai rau acum cand este liniste? Era mai bine in legislatura trecuta cand era numai scandal?
    Este interesant sa aflam de la dvs, cei neangajati politic sau partinici.

    Va multumesc anticipat.

    Primarul

Lăsați un mesaj