Consiliul Judeţean se joacă de-a asocierea de dezvoltare intercomunitară!

0

La Consiliul Judeţean Ialomiţa sunt salariaţi care se joacă cu întocmirea documentelor emise de instituţie. Dacă site-ul instituţiei conţine informaţii depăşite, când vine vorba de documentele puse la dispoziţia consilierilor judeţeni, uneori, confuzia este maximă. De data aceasta ne referim la proiectul de hotărâre privind constituirea „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară AQUA-Ialomiţa“, asociaţie care cuprinde CJI şi localităţile Slobozia, Feteşti, Amara, Căzăneşti, Fierbinţi-Târg, Ţăndărei şi Bărbuleşti, pentru serviciile de apă/apă uzată, în vederea promovării proiectelor prin POS Mediu.
Prima inexactitate este chiar în „Master Plan“-ul, întocmit de firma Tahal Consulting Engineers LTD. În document este menţionată şi aglomerarea Făcăeni, deşi această localitate a refuzat să participe la proiect. Normal, suma totală avansată de firma străină este „umflată“ astfel cu peste 40 de miliarde de lei.
Haos total este însă într-un alt document, anexat proiectului de hotărâre. Ne referim la minuta încheiată la CJI, în data de 15 octombrie. „După emiterea actelor administrative şi juridice (n.r. toate consiliile locale prinse în asociere trebuie să se pronunţe prin hotărâre asupra asocierii) vor fi transmise la SC TAHAL Bucureşti şi MOTT MacDONALD…“ Urmează ca Tahal Bucureşti să transmită CJI un buget minim pentru funcţionarea operatorului regional de servicii.
Ei bine, firmele TAHAL Bucureşti şi MOTT MacDONALD NU EXISTĂ! Nu o spunem noi, o spune Registrul Comerţului. Există, în schimb, Tahal Operation&Service SRL şi Tahal România SRL, cu ceva capital olandez şi administratori cu cetăţenie israeliană. În privinţa celei de a doua firme, există MOTT MACDONALD ROMÂNIA SRL şi MOTT MACDONALD LIMITED CROYDON ANGLIA SA, Sucursala Bucureşti România. Este vorba de firme britanice.
Contactat telefonic, directorul executiv al CJI, Ilie Cioacă, nu a reuşit să lămurească problema. Am aflat că este vorba de firma care apare în Master Plan, adică Tahal Consulting Engineers LTD şi că societatea a fost impusă de Banca Mondială. Ialomiţa, alături de alte 4 judeţe (Brăila, Vrancea, Ilfov şi Constanţa) a fost ales ca judeţ pilot pentru implementarea unui proiect, cu finanţare UE, care vizează apariţia unui operator regional pentru serviciile de apă şi de canalizare.
Aşa o fi!
Dar CJI ce documente semnează? Dacă funcţionarii din instituţie habar nu au cu cine stau de vorbă şi de la ce firme!!!  

Daniela Istrate

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.