Gheorghe Catrinoiu, primarul municipiului Feteşti: „Pot spune că acum avem un buget aşa cum trebuie”

0

În urmă cu o săptămână şi puţin, proiectul de buget al Feteştiului pe 2010, a fost supus spre aprobarea Consiliului Local. Altfel spus, s-a supus spre aprobare repartizarea celor 46 de milioane de lei. Comparativ cu anul trecut, suma este aproximativ aceeaşi, cu o mică diferenţă, şi anume, Consiliul Judeţean a alocat municipiului cu 1,2 miliarde de lei vechi mai mult.

Ţuţuianu Gheorghe, director Direcţia Economică, a afirmat că faţă de anul 2009, au fost  alocate pentru investiţii sume mult mai mari, respectiv 56 miliarde lei, faţă de 36 miliarde lei în anul precedent. „Bugetul propriu al Consiliului Local municipal cuprinde: bugetul local, partea cea mai importantă de activităţi care se finanţează din venituri proprii; lista de investiţii; bugetul fondului de rulment – Lista de investiţii din fondul de rulment pe anul 2010, pe care aţi aprobat-o în şedinţa anterioară, unde avem o valoare totală de 273.000 lei, din care 80.000 lei i-am alocat pentru reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în cartierul Feteşti Gară, Etapa I Phare 2006, iar 193.000 lei la capitolul Sănătate – dotări Spital, pentru achiziţionarea unui Sistem Integrat de Chirurgie Laparoscopică. Tot pentru investiţii în anul 2010, avem Bugetul împrumuturilor interne directe unde, din contractul de împrumut intern direct încheiat cu Bancpost Bucureşti, în valoare de 6.000.000 lei, am efectuat până la 31 decembrie 2009, trageri şi investiţii în reabilitare cu asfalt a străzilor în sumă totală de 3.128.000 lei şi 406.000 lei pentru studii şi proiecte, rămânând disponibilă suma de 2.466.000 lei, pe care propunem să o utilizăm pentru finanţarea altor obiective de investiţii, altele decât obiectivul iniţial-canalizări, aşa cum s-a aprobat în şedinţa trecută, respectiv reabilitare Piaţa Agroalimentară şi Piaţeta Gării, cu condiţia obţinerii prelungirii contractului din partea Bancpost, precum şi aprobarea din partea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale de pe lângă Ministerul Finanţelor Publice. La bugetul activităţilor autofinanţate, totalitatea veniturilor propuse a se realiza în anul 2010, este de 936.000 lei, aceste sume fiind destinate acoperirii cheltuielilor cu salariile, materiale de întreţinere, energie, încălzire, necesare desfăşurării activităţii în sectoarele Piaţa Agroalimentară, activităţi autofinanţate învăţământ, bufet, păşuni, casa de cultură”, a menţionat directorul Direcţiei Economice.

Bani mai puţini la asistenţă socială

„Pentru finanţarea cheltuielilor privind asistenţa socială trebuie suportate indemnizaţiile persoanelor cu handicap, 60.000 lei/lună, salariile asistenţilor persoanelor cu handicap care beneficiază şi de concediu de odihnă, 116.000 lei/lună, care mai nou solicită şi al 13-lea salariu rezultând 14 miliarde lei/an. Cheltuielile cu Creşa, 34.000 lei/lună (413.000 lei/an), Evidenţa Persoanelor, 30.000 lei/lună (358.000 lei/an), burse şcolare pentru învăţământ (44.000 lei/an). Totalul acestor cheltuieli este de 2.925.000 lei, iar din sume defalcate din TVA am primit doar 1.692.000 lei. Rezultă că în condiţiile în care nu vom reuşi să obţinem o suplimentare a sumelor repartizate la acest capitol, va trebui să suportăm din bugetul local diferenţa de 1.233.000 lei. Pentru prima dată, sumele la Legea 416/2001, privind venitul minim garantat şi ajutorul de combustibil au fost nominalizate clar şi le putem utiliza doar pentru aşa ceva. Proiectul de buget cuprinde la capitolul venituri, resursele financiare din taxele şi impozitele locale conform inventarului masei impozabile. Avem multe amenzi de încasat. O să ne limităm la banii pe care îi vom încasa, pentru că, după cum bine se vede, Feteştiul se confruntă cu o mare sărăcie”, a mai declarat Gheorghe Ţuţuianu.

Primarul Gheorghe Catrinoiu a spus că pentru serviciul de asistenţă socială au fost atribuite peste 5 milioane de lei, bani insuficienţi pentru toată perioada anului. „Aceste fonduri care ne-au fost alocate pentru plata asigurărilor sociale ne vin de la bugetul de stat, prin Direcţia Generală a Finanţelor şi, din păcate pentru noi, sumele nu ne-au fost alocate pentru întreaga perioadă a anului. Avem un deficit de 12 miliarde lei vechi. Estimasem un calcul de aproximativ 28 miliarde lei vechi din care am primit în jur de 16 miliarde. Banii nu ne-ar ajunge până la sfârşitul anului. Intră în această categorie două sute de asistenţi personali şi persoane cu handicap indemnizate, precum şi persoanele care sunt la prestaţii sociale”, afirmă edilul municipiului, Gheorghe Catrinoiu, care mai spune de asemenea că deja a fãcut demersuri la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi speră să se găsească o soluţie pentru această problemă.

Directorul Economic de la Primăria Feteşti, Gheorghe Ţuţuianu a ţinut să precizeze că încasările de la persoanele fizice au avut o pondere mai mare decât cele de la persoane juridice. Încasările sunt diverse, unele sunt la 85%, altele la 50%.

Unii consilierii au anunţat că nu pot fi de acord în totalitate cu lista de investiţii pe 2010, cu construcţia bugetară… Spre exemplu, Ichim Gheorghe: „Nu ştiu dacă voi vota <<pentru>>, <<împotrivă>> sau mă voi abţine, dar aş vrea să motivez scepticismul pe care îl am în legătură cu construcţia bugetară. De pildă, am avut în proiect pe anul 2009, venituri de 434 miliarde lei şi s-au realizat 359 miliarde lei. Este totuşi o realizare destul de bună, cam 83%. Comparativ cu veniturile din 2009, să creştem pe anul 2010, cu 100 miliarde lei, mi se pare totuşi mult. La venituri proprii ne propunem pe anul acesta suma de 22 miliarde lei. Nu ne amăgim prinzând o mulţime de obiective nesustenabile pe 2010? La cote defalcate pe venitul global în anul 2009, am avut 8.738.000 lei, iar în 2010, propuneţi 10.206.000 lei. La impozite şi taxe pe proprietate, de la 3.638.000 lei pe 2009, la 7.093.000 lei pe 2010, la taxe mijloace de transport şi autorizaţii de la 925.000 lei la 1.390.000 lei, la concesiuni, de la 682.000 lei la 1.230.000 lei în 2010, la fel o creştere deosebit de mare şi la venituri din prestări servicii, amenzi de la 505.000 lei pe 2009, la 1.849 în 2010. Bazele de raportare pentru aceste cifre nu ne ajută în mod corespunzător. Cred că este bine, mai ales că Raportul nu a fost însoţit de un program de acţiuni, să găsim nişte posibilităţi să sporim realizările. Recunosc că sunt superioare realizărilor din 2007, 2008. Ne asumăm prea mult în 2010. Aşezarea bugetului poate duce în eroare populaţia, iar noi nu o să putem da explicaţiile necesare. S-ar putea, pe unii să-i demobilizeze, pe alţii să-i mobilizeze. Aici intervine managementul Primăriei şi propunerile Consiliului Local. Să facem cât mai multe pentru ca acest buget să fie mai bun”, şi-a încheiat obiecţiile consilierul Gheorghe Ichim. Oricum, proiectul de buget a fost aprobat cu 16 voturi „pentru” şi 3 „abţineri” (Tudor Silica Vali – PDL, Soldan Gheorghe – PSD, Ichim Gheorghe – PRM).

„Pot spune că, acum avem un buget aşa cum trebuie. Vreau să facem cât mai multe investiţii, dar pentru aceasta nu avem suficienţi bani. Vom încerca să accesăm cât mai multe fonduri pentru a suplimenta acest vid”, a încheiat şedinţa primarul municipiului Feteşti, Gheorghe Catrinoiu.

Aura RĂDOI

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.