La Centrul de Transfuzie Sanguina Ialomita vin zilnic “Donatorii de viata”

1

Dai sânge ca sa traiesti si tu, si ca sa traiasca si cel de lânga tine. Daca esti sarac, si o faci pentru cele 7 bonuri valorice, a câte 8 lei fiecare, de 4 ori pe an, esti „clientul” lor. O educatie civica, a donarii dezinteresate, pentru rezerva de sânge a spitalului, nu exista. Cei care îsi întind bratul spre a dona, sunt cei saraci, sau apartinatorii, în cele mai numeroase cazuri, oameni care doneaza pentru rude sau colegi aflati în situatii limita.

Probleme la Centrul de Transfuzie sunt multe: personalul medical e insuficient, banii pentru bonurile valorice destinate donatorilor nu au mai fost primiti de luni bune, fiind nevoie de solutii aproape scamatorice pentru a se gasi o rezolvare si, ca si cum nu ar fi de ajuns, lor li se adauga conflictele ce ard la foc mocnit între medicii de pe sectii.

Zilnic, la Centrul de Transfuzie, vin cam 30-40 de donatori. Unii vin pentru prima data, unii vin ca la o a doua slujba.

Donatul voluntar, exercitiu de educatie

Ziua încinsa, arde sub talpile obosite ale celor care calca curtea Spitalului Judetean Slobozia. Bolnavi livizi, rude îngrijorate, gardieni si câini ce taie, încoace si încolo, calea oricui se încumeta sa treaca. Strânsi lânga poarta, stau oameni, asteptând sa intre la Centrul de Transfuzie, de la parter. Ei nu au mai gasit locuri pe scaunele de pe hol, si asteapta aici, cautând cu mâna în aer macar o adiere de vânt.

Înauntru, procedura e destul de simpla. Trebuie sa ai între 18 si 60 de ani, peste 60 de kilograme, sa nu te stii cu vreo boala transmisibila prin sânge si sa ai tensiunea la un nivel normal.

Daca ai trecut de doamna asistenta de la triaj, ti se face o fisa si primesti un cod dupa care esti strigat la rând, la donat.

Doamna doctor Cristiana Stoian e directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Ialomita. Când am ajuns la dânsa în birou, tocmai suna la Perieti, la primarita, sa anunte o femeie de acolo ca va fi premiata duminica, 14 iunie, de Ziua donatorului de sânge, pentru multele donari pe care le-a avut.

Malitioasa, primarita o fi comentând câte ceva, caci doamna i-a spus „de foame, de nefoame, stiti câte donari are? Eu o premiez, asa sa-i spuneti.”

Dupa ce discutia lor s-a terminat, am putut afla câte ceva:

„Datorita saraciei, numarul donatorilor a crescut, dar Guvernul a uitat sa dea acele bonuri valorice. E o problema în toata tara. Am mai luat pe angajament de plata, dar pot aparea doua mari probleme: prima este ca firma ce-mi livreaza bonurile, ma poate da în judecata oricând pentru neplata, iar a doua e ca nu o sa mai tipareasca aceste tichete si atunci va fi un mare soc prin lipsa de sânge si de derivate. E foarte adevarat ca toti cei care vin sa doneze, nu ar trebui sa o faca pentru aceste bonuri. În UE nu sunt acceptate nici un fel de recompense pentru donatorii de sânge. Însa, pentru a ajunge ca oamenii sa vina si sa doneze voluntar, ar trebui sa existe o educatie, care nu se poate face fara alocatii bugetare, ce lipsesc cu desavârsire, si care nu se mai poate face fara sprijinul scolii si administratiei locale.”

În ziua în care am mers, erau înregistrati 40 de donatori, iar doamnele asistente nu mai pridideau.

Teoretic, sunt 11; 9 pe recoltari si doua în laborator, dar din martie, de când a venit ordinul de la Ministerul Sanatatii, trebuie sa-si ia concediu, si intra câte doua, lasând astfel tura descoperita si pe doar 9 dintre ele sa faca fata la tot.

E atât de cald încât o doamna a lesinat. Asistentele par obisnuite cu asta, si o ajuta sa se linisteasca. Nu prea e loc de sperieturi aici.

În salonul luminos intra câte doi donatori odata, dau listele la asistente, îsi spun numele si se întind cuminti. Sunt oameni în toata firea, dar cu toti au o ezitare, când acul gros înteapa vena si sângele cald începe sa înroseasca recipientul de plastic. Dau drumul apoi pumnului strâns si asteapta.

„Nu stii niciodata când poti fi în locul lor”

Florica Iepure a venit din Grivita. Fiica ei are nevoie de sânge si a venit sa doneze alaturi cu alte rude. E pentru prima data când doneaza si tine sa-si ascunda molesala. E mai sperioasa din fire, si acum e si slabita de griji. Dar îsi înfrâneaza teama, doar de acum înainte urmeaza greul. Fiica ei nici nu a intrat în operatie.

Aneta Avram, una dintre cele 3 asistente pe care le-am gasit în salon, încearca s-o încurajeze pe doamna Florica si se pare ca are efect, vocea ei îi mai tempereaza din slabiciune. În plus, ne spune ca sângele se reface, calitativ, la 60 de zile, iar cantitativ, în functie si de alimentatie, la o zi, doua.

Si tot acum aflam de la ea, ca, în functie de greutate, avem între 5 si 7 litri de sânge în corp, ba mai mult, cei care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor, au mai mult sânge pentru ca aportul de oxigen din atmosfera e mai scazut, aerul e mai rarefiat.

Domnul si doamna întinsi pe paturi asculta atenti si mai uita de moleseala ce-i cuprinde, odata sângele donat.

Domnul e subofiter, a plecat de la unitate chiar în hainele militare. A venit din Calarasi si doneaza ca apartinator pentru o colega de serviciu. Ea e internata aici, în spitalul din Slobozia.

„Nu stii niciodata când poti fi în locul lor. Si chiar daca te fereste Dumnezeu si nu ajungi, trebuie sa ajuti. Suntem oameni.”

Doamna Avram, dupa ce punga se umple cu sângele donat, o desprinde din suportul ei special si merge la masuta unde testeaza grupa de sânge si RH-ul. Eticheteza apoi, si o aseaza în cosul în care s-au strâns deja peste 20 de astfel de recipiente.

Spune ca sunt întarite, de ani de zile lucreaza asa, cu multi donatori, cu triaj, procesare, laborator, asistare si distribuire a sângelui, în tot judetul si chiar si în afara lui, acolo unde cere un alt spital aflat în nevoie. Cea mai rara grupa, AB4, sufera tot timpul de donatori. În rest, spun ca rezervele de sânge sunt în limite neîngrijoratoare.

Centrul non-stop – Centrul de Transfuzie e deschis zi si noapte

În functie de solutia stabilizatoare, sângele poate fi pastrat maxim 42 de zile, iar trombocitele, nu mai mult de 5 zile, si asta, evident, în frigiderele imense pe care le au pentru depozitare.

Între timp, alti donatori bat timid la usa, cu fisele în mâna si se aseaza pe paturile înguste.

Unul dintre ei, Fieraru Alin, e tânar, nu are mai mult de 21 de ani, si recunoaste deschis ca, într-un fel, e slujba lui. O face pentru bonuri, de câte ori are voie. De 4 ori pe an, în cazul lui, ca e barbat. Femeile au voie de 3 ori pe an. Spune:

„Ce sa fac? Mai aduc si eu ceva în casa. Ne dau bonurile astea, o zi libera, alora care au servici… Sunt bune, mai luam mâncare pe ele, si e bine sa donezi, mai ajuti si pe alti. Eu mai am prieteni care vin si doneaza.”

Lânga el, un alt domn. Florin Tuican. Robust si în putere, dar cel mai emotiv dintre toti cei care au intrat pâna acum. Nu a mai donat niciodata si îi e frica de ace, asa cum îl vedem noi de mare. Se concentreaza pe stirile de la radio, despre meciul dintre Urziceni si Steaua, si asa îsi mai ia gândul de la sângele ce i se scurge din corp.

El a venit împreuna cu 8 colegi, de la Unitatea Militara din Jegalia, si ei doneaza pentru o colega. „Nu stiu de cât sânge are nevoie, dar are de cât mai mult… As vrea sa vina oamenii sa doneze, nu doar pentru tichetele alea. Mi-a fost frica, ca m-ati vazut doar… dar m-am tinut, am venit cu curaj. Daca nici la necaz nu facem bine…”

De primavara pâna toamna, Centrul are un fel de caravana ce merge prin dispensarele din satele judetului si mai strânge sânge si de pe acolo. „Vin, sa stiti ca vin sa doneze… la ei, problema e ca vin în functie de munca câmpului… Daca sunt liberi vin, daca sunt pe câmp, nu lasa munca sa vina sa doneze. Dar strângem si de la sate, ca si ei stiu ca e nevoie de sânge”, a mai spus doamna Avram.

În timpul acesta, pe o bucata îngusta de sticla, pune picaturi de ser. AB, B si A. Peste fiecare picatura de ser, aseaza o picatura, de 10 ori mai mica, de sânge. Bobita de lichid în care sângele glutineaza, adica se strânge în centru, stabileste grupa sanguina, pe care o poti afla la plecare, daca nu ti-o stii deja, un fel de bonus, pentru ca ai donat.

Altfel, apartinatorii nu primesc bonuri. De abia se mai gasesc pentru cei care vin special pentru ele.

„Cer sânge ca la piata Obor”

Doamna director al Centrului de Transfuzie, a mai adaugat la final:

„Administrarea de sânge se face, de fapt, doar în cazurile strict necesare. Sunt o multime de lucruri pe care oamenii nu le stiu despre transfuzia de sânge. Si mai grav, nu le stiu nici doctorii, si se presupune ca le-au învatat. De exemplu, bolile care au o perioada de incubatie, între doua saptamâni si 3 luni, cum este SIDA. Nu le poti depista. E ceea ce noi numim fereastra imunologica. Poti face toate testele de pe lume si nu le depistezi, în acest interval de timp. E un risc pe care ni-l asumam si noi si pacientul.”

La iesirea din acest conflict intern, si la iesirea din Centru de Transfuzie, donatorii asteptau cuminti, pe scaune, rândul sa intre sa doneze. Probabil singurul semn bun ca nu e totul pierdut…

Madalina Furis

1 comentariu

  1. Eu as dona gratuit, insa in perioada asta nu-mi permit, am bacalaureatul. Cred ca o campanie de informare, ceva minimal, necostisitor, ar influenta tineretul. Unii inca mai sunt constienti de ce se intampla…

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.