Dacă şefia unor instituţii nu poate fi schimbată chiar de la o zi la alta, poziţiile de reprezentant al guvernului în teritoriu depind strict de trecerea pe care un om politic sau altul o are la vârful partidului aflat la guvernare. De exemplu, liberalii, pentru a-i putea înlătura din funcţie pe (sub)prefecţii propuşi de PD în 2005, au produs o hotărâre de guvern prin care s-au modificat substanţial criteriile pentru ocuparea unei asemenea funcţii. În lipsa unei reacţii din partea celor excluşi astfel, efectele au fost garantate; liberalii au populat prefecturile, iar cei daţi afară s-au văzut aruncaţi în organigrama executivului pe posturi inutile de inspectori guvernamentali. Că modificarea unei legi organice printr-o hotărâre de guvern este neconstituţională nu a interesat pe nimeni, atâta vreme cât s-au putut trage sforile necesare pentru schimbările produse după cum bate vântul… politic. Cine trebuie a ajuns pe funcţie, chiar dacă îl recomanda doar carnetul de membru de partid, şi-a plătit cu banii prefecturii studiile care l-au înzestrat şi cu un certificat de înalt funcţionar public, a încasat primă de instalare şi salariu de lux, pentru a părăsi funcţia fără a lăsa în urmă decât un gol în bugetul instituţiei. Şi au plecat cu tot cu aroganţa şi prostia din dotare! Lăsând câte ceva din calităţi lipit de fotoliul în care s-a instalat un altul…
Metoda patentată de liberali este folosită cu acelaşi succes şi de guvernanţii de azi. Cine mai are timp să analizeze, din punct de vedere legal, dacă prevederile la care fac referire respectă Constituţia României? Sau că un individ care a trecut prin stadiul de pensionat pe caz de boală, fără a fi suspendat din funcţie pe această perioadă, este ilegal reinstalat pe postul deţinut anterior pentru ca mai apoi să i se facă vânt pe formula mobilităţii în funcţia publică? Se poartă! Şi se poate orice!
Cu condiţia ca nici o datorie să nu rămână neachitată, chiar dacă nota de plată o semnăm cu toţii!
Daniela ISTRATE