Maşinăria de vot a PSD a parcat la Balaciu! Dr. Vasile Olaru a semnat 27 de adeverinţe medicale!

0

• Din cei 33 de cetăţeni care şi-au pus votul în urna mobilă, 27 au folosit adeverinţele medicale eliberate de managerul Spitalului Judeţean din Slobozia, dr. Vasile Olaru, consilier judeţean al PSD.

Se spune că electoratul a fost „tratat“ preventiv cu alimente şi feţe de masă…

Au votat şi cetăţeni instituţionalizaţi la Căminul din comună…

Funcţionează!

Maşinăria de vot a PSD funcţionează. Alegerile parţiale de la Balaciu au demonstrat, iarăşi, că pentru a-şi atinge scopul, membrii de partid nu se dau înlături de la nimic!

Unii spun că s-au oferit alimente, în ultimele două zile de campanie. Şi feţe de masă! Patronul societăţii despre care se spune că a transportat aceste alimente neagă că acţiunea ar fi avut vreo legătură cu campania electorală. Doar a distribuit mărfurile unor magazine din comună!

Alte zvonuri vizează Căminul de Bătrâni din Balaciu. Că persoanele instituţionalizate aici au viză de flotant… Astfel, şi-au putut exercita dreptul la vot şi o parte dintre cei 48 de cetăţeni din Cămin. Iar dacă unii s-au putut deplasa la secţia de votare de la Căminul cultural din Balaciu, aflat peste drum de instituţie, pentru alţii s-a solicitat urna mobilă. Cât de informaţi au fost aceşti bătrâni cu privire la candidaţi, din moment ce provin din alte localităţi ale judeţului… 

Totul este posibil!

Manager al Spitalului de Urgenţă din Slobozia în timpul programului de lucru, dr. Vasile Olaru a fost agent electoral pentru PSD în timpul liber. Şi medic! Pare să fi devenit o practică (amintim de o campanie la Mărculeşti, când medicul chirurg a luat tensiunea la tot satul!). Vasile Olaru şi-a folosit parafa de specialist şi la Balaciu, pentru a emite adeverinţe medicale la 27 de cetăţeni din localitate. Adeverinţe pe baza cărora s-au formulat cereri pentru deplasarea urnei mobile la domiciliul celor diagnosticaţi de consilierul judeţean al PSD. Numărul de adeverinţe eliberate ne-a fost indicat chiar de managerul Spitalului. 

Care însă a refuzat să ne răspundă şi la întrebarea legată de beneficiarii săi, dacă aceştia îi sunt sau nu pacienţi…

În rest… Duminică… O zi în care, pe străzile din Balaciu, şi-au dat întâlnire diverşi membrii PSD… Bineînţeles, la întrunire a participat (ne)electoral şi candidata partidului…

PSD-PNL, în turul II

Din cele 1.683 de persoane înscrise pe liste, s-au prezentat la urne 1.013 de cetăţeni (906 aflaţi pe listele permanente, 74 trecuţi pe listele suplimentare, iar pentru 33 de persoane s-a folosit urna specială).

Cele 991 de voturi valabil exprimate (22 de voturi anulate) au mers spre:

• Aurelia Mereuţă (PSD) – 477;

• Cornel Mihu (PNL) – 341;

• Mirel Simion (PDL) – 152;

• Grigore Suditu (PNG) – 21.

În competiţia pentru Primăria Balaciu au rămas candidaţii PSD şi PNL. Turul II se va desfăşura duminică, 17 mai.    

Daniela ISTRATE

Lăsați un mesaj