Este adevărat că sunt domenii de activitate în sectorul bugetar unde salariile funcţionarilor nu depăşesc 10 milioane de lei vechi. Şi tot adevărat este că în multe instituţii schema de personal este populată cu tot felul de personaje care nu şi-ar găsi niciodată de lucru în sistemul privat. Pentru toţi aceştia, statul acordă o serie de facilităţi, printre care cea mai importantă este aceea că, odată ocupat un post de funcţionar public, se poate ieşi liniştit la pensie din acea funcţie. Legislaţia aproape că exclude metodele prin care un funcţionar public este pus pe liber. Poate să fie incompetent, paralel cu activitatea desfăşurată, pentru că etapele care duc la concediere sunt multe şi complicate.
Extrem de generoasă este legislaţia care permite completarea salariului de încadrare cu tot felul de sporuri, ceea ce face ca venitul net să depăşească de câteva ori pe cel de la care s-a pornit. În urmă cu câteva luni, aminteam de veniturile imense ale salariaţilor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Ialomiţa. Într-o singură lună, vara trecută, sumele nete intrate în buzunarele salariaţilor APIA au fost şi de 50-80 de milioane de lei. Şi totul prin aplicarea a tot felul de sporuri, pe care nu prea le mai întâlneşti prin alte instituţii publice.
Considerând probabil că veniturile sunt şi aşa reduse, sindicaliştii din instituţie vor să obţină în instanţă alte două sporuri: suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Şi probabil că le vor obţine, în condiţiile în care, începând cu 2007, acordarea unor astfel de sporuri nu a mai fost suspendată şi cu toate că în legea bugetului de stat nu s-au prevăzut sumele necesare acordării acestora.
Zeci de dosare s-au aflat şi se mai află pe rolul Tribunalului Ialomiţa, acţiuni în care toată gama de funcţionari publici revendică acordarea a tot felul de drepturi salariale. Că este vorba de prime de vacanţă sau de suplimentul postului, toţi mai vor ceva la salariu.
Deocamdată, criza economică afectează doar sectorul privat. Din instituţiile publice nu vor pleca salariaţi în şomaj. Din contră, se găsesc mereu metode prin care, peste salariul de încadrare, să fie puse tot felul de sporuri…
Daniela Istrate