Prezenţi sau absenţi, totuna! Parlamentarii „înghit“ miliarde de lei chiar şi când lipsesc de la locul de muncă!

0

• Chiar dacă nu sunt prezenţi la şedinţe, şi parlamentarii ialomiţeni „înghit“ miliarde de lei din bugetul statului, sub diverse forme:

indemnizaţii, cazare, transport, diurnă, deplasări în ţară şi străinătate, plus chletuielile lunare de zeci de milioane de lei cu salariaţii şi întreţinerea cabinetelor parlamentare din teritoriu;

• Dacă la banii cheltuiţi sunt fruntaşi, nu la fel se pune problema atunci când vorbim de prezenţa la locul de muncă. Pentru că indemnizaţia de parlamentar, dar şi celelalte nenumărate cheltuieli nu depind de semnarea în vreo condică de prezenţă, unii nu par să depună cine ştie ce eforturi pentru a-şi îndeplini obligaţiile pe care le au faţă de electoratul care i-a ejectat într-un fotoliu de deputat sau de senator;

• Prezenţa la voturile finale date în Camera Deputaţilor sau în Senat, pentru cei 6 parlamentari de Ialomiţa, se află între 44% (senatorul Mihăiţă Găină) şi 84% (deputatul Tinel Gheorghe);

În acelaşi timp, cheltuielile totale cu trimişii ialomiţenilor în Parlament au fost de: 1.121.740.000 de lei vechi – deputat Cristina Pocora;

1.112.280.000 de lei – deputat Marian Neacşu –; 742.730.000 de lei – deputat Dan Mircea Popescu; 742.530.000 de lei – deputat Tinel Gheorghe (cheltuielile deputaţilor sunt valabile pe primele patru luni ale anului în curs); 577.605.400 de lei – senator Tudor Panţuru; 498.609.000 de lei – senatorul Mihăiţă Găină (sume consumate de senatori pe primul trimestru al anului).

Un raport făcut public de Institutul pentru Politici Publice arată cât se poate de clar activitatea parlamentarilor români, dacă este să se ţină cont de prezenţa acestora la voturile finale.

Cei 4 deputaţi şi doi senatori de Ialomiţa ocupă locuri modeste în acest clasament, unii aleşi aflându-se în coada listei.

Dacă în numerele trecute ne-am referit la activitatea parlamentarilor ialomiţeni în funcţie de informaţiile aflate pe site-ul Senatului şi al Camerei Deputaţilor, dar şi la cheltuielile suportate de stat cu fiecare dintre ei, completăm tabloul cu prezenţa la şedinţele în care au fost acordate voturile finale proiectelor de acte normative în prima sesiune parlamentară din 2009.

La Senat, s-au înregitrat 213 voturi finale. Mihăiţă Găină (PSD) deţine recordul negativ printre parlamentarii de Ialomiţa, cu o prezenţă de numai 44% la voturile finale. Adică, a votat de numai 94 de ori, ocupând un neonorabil loc 100, dintr-un total de 137 de senatori.

Tudor Panţuru (PDL) înregistrează un procent de 74%, cu 158 de voturi exprimate, şi se află pe poziţia 58.

La Camera Deputaţilor, au fost 311 voturi finale, în prima parte a anului în curs. Primul deputat de Ialomiţa, Tinel Gheorghe (PDL), cu un procent de 84%, este liderul parlamentarilor din judeţ, cel puţin la acest capitol. Dacă democrat-liberalul se situează pe poziţia 106 (din 334 de deputaţi), următorul ca prezenţă este Marian Neacşu (PSD), 69%, pe locul 179. Dan Mircea Popsescu, cu 200 de voturi finale acordate (64%), este pe locul 197 în acest clasament. Iar Cristina Ancuţa Pocora, cu în procent de 49% (152 de voturi finale), se află pe poziţia 257.

Daniela ISTRATE

Lăsați un mesaj