„Profi” de evaziune! Numai 6 cadre didactice şi-au declarat veniturile obţinute din meditaţii

1

• Profesorii ialomiţeni nu se înghesuie deloc să îşi declare veniturile obţinute din meditaţii… Astfel, doar 6 cadre didactice de pe raza judeţului Ialomiţa şi-au declarat, la DGFP, veniturile obţinute din meditaţii, în prima parte a anului în curs… Sau măcar o parte din ele…

În unele cazuri, veniturile obţinute din meditaţii îngroaşă conturile lunar cu sume de ordinul miilor de lei… În altele, sumele sunt de ordinul sutelor… Frapează, însă, faptul că, în ambele cazuri, profesorii meditatori  îndeamnă la evaziune fiscală… Nu de alta, dar simplul fapt că numai 6 profesori, din cei peste 3.000 aflaţi în activitate, şi-au declarat, în prima parte a acestui an, veniturile obţinute din meditaţii spune multe… Poate, chiar prea multe…

„În anul 2009, la nivelul DGFP Ialomiţa, au fost înregistraţi ca persoane fizice autorizate un număr de 6 profesori, materiile la care aceştia sunt autorizaţi fiind: limba română, limba engleză şi matematică”, a declarat Liliana Ciomârtan, purtător de cuvânt DGFP Ialomiţa.

Pentru a intra în legalitate, profesorii nu au de parcurs decât câţiva paşi simpli, ca lumina zilei…

„Pentru a deveni persoană fizică autorizată, care obţine venituri legale din meditaţie, paşii sunt foarte simpli: trebuie să se deplaseze la DGFP, cu o copie după actul de studii-diploma de licenţă-copie după cartea de identitate şi o copie a actului de domiciliu, sau unde îşi desfăşoară activitatea de meditaţie. Venitul se plăteşte trimestrial. La începutul anului, se face o estimare a veniturilor, după care se va plăti trimestrial”, a mai adăugat Liliana Ciomârtan.

Este cert că nu toţi cei peste 3.000 de profesori din judeţ oferă meditaţii în particular, însă la fel de cert este şi faptul că, în afara celor 6 profesori, demni de laudă de altfel, ceilalţi nu dau doi bani pe faptul că încalcă legea cu bună ştiinţă…

Cristi ŞUCA

1 comentariu

  1. La fel si pozarii de nunti, sunt unii care au cate o nunta in fiecare weekend la cca 1500 de lei,deci cca 6000 de lei/luna neimpozati de stat ca nu se taie nicio chitanta. sau “darul la nunta” care se ridica la ~30.000 lei incasati de miri?

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.