Un acciden rutier, între o căruţă şi maşină, s-a produs marţi, în jurul orei 14, pe raza municipiului Slobozia, mai precis pe strada Independenţei. Până aici, nimic nou… Au mai fost atâtea şi atâtea cazuri de genul… Ceea ce a frapat, însă, a fost nesimţirea căruţaşului, vinovat de producerea accidentului de circulaţie…
Concret, neatenţia în trafic a lui T. Vasile, (42 ani, Sudiţi), a dus la o coliziune între căruţa sa şi un autovehicul condus regulamentar din sens opus de G. Ion, eveniment rutier în urma căruia maşina lui G. Ion a ieşit destul de şifonată, iar unul dintre caii înhămaţi la căruţa lui T. Vasile a fost grav accidentat.
Spuneam mai sus că a frapat nesimţirea lui T. Vasile… Evident, atâta vreme cât iapa gestantă, accidentată grav, a fost abandonată de căruţaş la locul accidentului şi până la intervenţia Poliţiei, târziu în noapte…
Bietul animal, cu picioarele rupte, a rămas în grija cetăţenilor din zonă, timp de câteva ore… Aceştia l-au învelit cu o pătură, i-au potolit setea şi foamea şi au sunat insistent autorităţile, revoltaţi de situaţia în care se afla iapa gestantă, abandonată de T. Vasile…
Într-un târziu, Poliţia a luat un excavator de la DADP şi a reuşit să transporte animalul rănit la sediul DSVSA…
Din păcate, T. Vasile s-a ales doar cu o sancţiune contravenţională între 2,4-3,6 milioane de lei, redusă la jumătate dacă ese plătită în 48 de ore…
Căruţaşul, însă, mai mult ca sigur se va alege, cândva, cu o palmă din partea lui Dumnezeu, pe faţa întoarsă marţi animalului abandonat într-o situţie jalnică…
Cristi ŞUCA
Ce om fara inima! Cu siguranta,roata se va intoarce si pentru el.