Apă cu amoniu în puţuri, apă cu fier în exces, bacterii şi enterococi la robinete

16

Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Supravegherea Calităţii Apei din cadrul Institutului de Sănătate Publică (ISP) a finalizat joi analiza probelor de apă luate din diverse puncte de consum din Slobozia. Rezultatele, obţinute de Informaţia, confirmă, în mare parte, ce se ştia deja: apa din puţuri nu întruneşte toate condiţiile de potabilitate iar la robinetele consumatorilor apa ajunge, de cele mai multe ori, cu depăşiri consistente ale concentraţiei de fier.

Nici un puţ nu are apă potabilă

Specialiştii ISP au prelevat mai întâi probe de apă din fiecare dintre cele 17 de puţuri de mare adâncime executate şi funcţionale lângă Combinatul AMONIL. Aşa cum au arătat toate buletinele de analiză anterioare, la nici unul dintre foraje apa trimisă prin conducte spre staţia de tratate nu are apă potabilă! Depăşiri se înregistrează la amoniu, valori duble sau triple faţă de maximul admis de legile sănătăţii publice. „Proba de apă nu corespunde valorilor admise de Legea 458/2002 şi 311/2004 pentru următorul parametru: Amoniu.”, este concluzia care se repetă obsesiv pe fiecare buletin de analiză al apei din foraje. Forajul 1, aduce în plus în apă şi depăşirea valorii maxime admise la fier.

Fireşte, apa adunată din foraje la intrarea în staţia de tratare are şi ea amoniu şi fier în exces, valori de 2,5 ori mai mari decât cele de potabilitate, din analize reieşind, cităm: „Proba de apă nu corespunde valorile admise pentru parametrul microbiologic: bacterii coliforme.”

Ajunsă în staţia de tratare cu valori mari de amoniu, apa suferă un tratament intensiv cu clor, din datele furnizate de URBAN Slobozia cantitatea de clor folosită la apa din subteran fiind de 6 ori mai mare decât cea necesară la tratarea apei din Dunăre! Cu atâta clorinare, apa scapă din staţia de tratare de depăşirile la amoniu dar are valori foarte mari, aproape de limitele maxime admise la cloruri şi clor rezidual liber.

Apă nepotabilă la robinete

Pentru analiza apei la consumatorul final s-au ales 12 puncte de prelevare a probelor, unităţi şcolare, Spitalul Judeţean şi la blocul U 10. La grădiniţa nr. 3 apa are depăşiri la fier, situaţia se repetă pentru apa de la robinetele şcolii nr. 2 şi şcoala nr. 6, iar la şcoala nr. 3 apa are culoare galben-brună, turbiditate de 7 ori mai mare decât limitele normale şi fier cu o depăşire de 14 ori faţă de concentraţia maximă admisă!

În schimb, locatarii blocului U 10 pot răsufla uşuraţi, pot bea apă liniştiţi, specialiştii în sănătate publică au concluzionat că apa are toţi parametrii de potabilitate în limitele admise.

Nu la fel de norocoşii sunt copiii de la Şcoala Specială Slobozia, pentru apa de la branşament concluzia fiind clară: „Proba de apă nu corespunde valorilor admise de Legea 458/2002 şi 311/2004 pentru parametrii microbiologici: bacterii coliforme, enterococi.”

Petronel Tudor

16 comentarii

  1. Se scrie in articol ca s-au prelevat probe din 12 puncte diferite din oras. Daca in doar unul apa este buna de baut, acest lucru trezeste o banuiala: inseamna ca in acel loc apa nu era din reteaua publica! Cum celelalte puncte erau situate in institutii, probabil acolo nu s-au putut substitui probele, conducatorii unitatilor respective avand tot interesul ca probele sa fie prelevate corect. Intr-un bloc de locuinte, mai ales daca s-a mers acasa la vreun fan de-al lui Ionascu, totul a putut fi “aranjat” cu usurinta.
    Tot din articol reiese ca doar blocul U 10 a facut obiectul verificarii potabilitatii apei in segmentul consumatorilor casnici, ceea ce mi se pare o foarte mare greseala. Adica, interesul este doar pentru gradinite, scoli, spital? Si casele cetatenilor? Unde se consuma cea mai multa apa? Unde exista riscul de imbolnavire, infectare sau contaminare cel mai mare pentru cetatenii Sloboziei?
    Oricum, sunt tare curios sa aflu parerea primarului…

  2. pentru ca mi s-a batut obrazul, fac precizarile urmatoare:
    1.guraialomitei.com nu isi asuma opiniile si punctele de vedere ale celor care semneaza articolele si nici nu intervine in continutul acestora;
    2. articolul apartine ziarului Informatia, e semnat si asumat de Petronel Tudor;
    3. personal, nu l-am citit – nu ma mai intereseaza cum e apa – daca e buna de baie si de udat florile, mi-e suficient.

  3. Nimeni nu va afla vreodata parerea primarului sau daca va spune Ionascu ceva fiti sigur ca nu va fi adevarul. Asa ca, mi se pare ca v-a iesit pe nas prostilor care l-ati votat in masa pe moldovean. Si acum inca nu e nimic, Ionascu o sa dea coltul iar slobozenii vor avea de platit dobanda si bani grei la imprumut. Asa va trebuie daca lasati prostimea sa voteze in locul vostru.

  4. Pentru mesajul postat şi semnat curajos “Cineva”:

    Nu am făcut decât să citez concluziile unor documente emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică, adică acel “Dumnezeu” al laboratoarelor de sănătate publică din România.
    Aşa că orice comentariu al vreunui specialist local ar fi fost de prisos, documentele pe care le deţin sunt oficiale şi asumate de specialiştii instituţiei mai sus-amintite.

    Cât priveşte poziţia oficială a primarului Gabi Ionaşcu, aceasta a fost deja rostită într-un cadrul oficial, la o conferinţă de presă organizată la Primărie acum câteva luni şi la care au fost prezenţi reprezentanţii tuturor instituţiilor media locale.
    Ionaşcu a zis atunci: “Calitatea apei cade în responsabilitatea distribuitorului, societatea URBAN Slobozia, nu e treaba primarului!”
    De ce acest mesaj nu a fost prezentat ulterior decât în Informaţia, Ştirea şi… cam atât, rămâne să-şi explice fiecare cititor.

  5. curajos e una, sa fii corect e cu totul altceva! o chestiune esentiala este dle Tudor ca amoniu din foraje nu are a face cu calitatea apei de la robinete pentru ca se neutralizeaza in statia de tratare. Ceea ce mie mi se pare f grav este ca enterococii de la robinete este o f mare exagerare. enuntul din titlu alarmeaza inutil populatia. CORECT ar fi fost sa spuneti: enterococi la un robinet. In general cetatenii de buna credinta pun pret pe informatiile din presa. ca nu va intereseaza ca le tradati incredere e o problema etica de la care un jurnalist onest nu se abate.

  6. Pt. altcineva si pt. popescu

    Daca intr-un singur loc apa nu este potabila, inseamna ca este o problema (poate chiar majora) si ar trebui sa ne ingrijoreze pe noi si intr-o masura mult mai mare pe cei care distribuie apa. Asa ca nu cred ca este o alarmare inutila a populatiei. De fapt, cetatenii se conving singuri de calitatea sub orice critica a apei, dovada fiind tonele de apa de orice fel cumparate de la magazinele alimentare. Asa ca buna credinta a cetatenilor nu mai are nevoie de articole de ziar, cuvinte la tv sau comunicate ale primarului sau ale Urbanului. In fata evidentei, toate astea sunt percepute ca fiind scrise in chineza, nu sunt intelese de nimeni, ba mai mult, ignorate total.
    Iata unde a dus initiativa lui Ionascu: slobozenii beau apa din mai toate zonele Romaniei (cunosc pe cineva care bea cu preponderenta Perrier!!).

  7. Este foarte important ca apa din puturi contine nitriti, ceea ce o face periculoasa pentru fiintele vii.Prin combinarea cu solutiile de clor apa este mai putin nociva din directia azotatilor, dar foarte nociva din directia clorului,a carei concentratie este de cateva ori mai mare decat normal, iar duritatea apei este excesiva , ceea ce este foarte periculos din punct de vedere genetic.Cu alte cuvinte posibilitatea de a se naste copii cu malformatii fizice si psihice in viitor devine mult mai mare la cei ce consuma asemenea apa “potabila”,nemaivorbind de pericolul ce este dat de combimatia azotului cu hemoglobina=methemoglobina=moarte. In concluzie este bine sa-l “diluati”putin pe dl. Ionascu.

  8. enterococii au iesit la proba de la scoala speciala Slobozia Noua pentru ca s-a recoltat in conditii de forta majora, de catre sofer. caminul la bransament nu permite accesul pentru prelevarea probei in conditii de securitate.

  9. Pt. cineva

    Nu inteleg, de ce trebuie sa fie prelevata proba direct din camin si nu de la un robinet oarecare din institutie? Copiii beau apa de la robinet, mancarea li se prepara tot din apa de la robinet, ce treaba are caminul de acces la bransament? Este doar un punct de trecere si mie mi se pare importanta calitatea apei dintr-un punct in care poate fi consumata ca atare, nu de pe undeva de pe traseu…
    In felul asta, putea sa se sape vreo 5-6-7 metri mai jos si se gasea apa buna din panza freatica!

Dă-i un răspuns lui Cineva care stie Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.