Deşi de trei săptămâni reţeaua de alimentare cu apă din sursă subterană nu funcţionează, la două dintre puţurile de mare adâncime au apărut infiltraţii de apă iar conducta s-a spart!
Căminele construite la puţurile nr. 5 şi nr. 6 stau să fie înghiţite de pământul îmbibat cu apă din jurul lor. Deja o parte din gard s-a lăsat într-o parte iar terenul insuficient tasat a crăpat. În jurul celor două puţuri apa bălteşte de două zile, fără ca specialiştii de la URBAN ori reprezentanţii constructorului să-şi dea seama din ce cauză s-a produs defecţiunea. Până să se facă o expertiză tehnică amănunţită, primarul Gabi Ionaşcu se dă de ceasul morţii să identifice vinovaţii, mai ales că întreaga tărăşenie a picat cum nu se poate mai prost pentru el şi partidul său, PSD, exact înaintea alegerilor parlamentare de la sfârşitul lunii.
Lucrare de proastă calitate?
Exact când îi era lumea mai dragă primarului Gabi Ionaşcu (care anunţase că este o chestiune de zile până ce va obţine de la Autoritatea de Sănătate Publică unda verde pentru exploatarea sursei subterane de apă), o defecţiune ciudată a apărut la puţurile 5 şi 6. Din senin, în jurul celor două incinte betonate unde sunt montate staţii de pompare automate şi panouri electronice de reglare a presiunii apei au apărut bălţi de apă. Din cauza infiltraţiilor, terenul din jurul incintelor a început să se crape şi să se lase din cauza greutăţii betonului care apasă pe solul îmbibat cu apă. Dacă nu se intervine rapid, este posibil ca la puţul nr. 5 întreaga investiţie să fie deteriorată şi să refacă din temelii incinta betonată. Nici incinta puţului 6 nu se simte prea bine, fiind evident că întreaga aparatură din interior va trebui înlocuită din cauza apei din subsol. Evident, întreaga investiţie care aşteaptă de mai bine de 6 luni potabilizarea apei este acum de decor, constructorul urmând a interveni şi a depista cauzele producerii avariei, iar în cazul în care conducta s-a fisurat ea va trebui înlocuită pe toată distanţa dintre puţurile 5 şi 6. Curios lucru, defecţiunea a apărut într-o perioadă în care instalaţia în care bugetul local a băgat până acum 135 de miliarde de lei vechi era oprită, surse din cadrul URBAN afirmând că de la sfârşitul lunii octombrie se opriseră pompele de mare putere, fiind finalizate toate probele tehnologice.
Se caută vinovaţi
Ieri dimineaţă, primarul Gabi Ionaşcu, Valentin Cilibeanu, directorul URBAN Slobozia, şi un alai de funcţionari ai Primăriei şi reprezentanţi ai firmei de construcţii TMUCB Slobozia au inspectat cele două puţuri cu probleme şi au încercat să găsească o explicaţie tehnică pentru avarie. Dacă oamenii constructorului, fireşte, au încercat să dea vina pe o defecţiune de ordin tehnic apărută la una dintre pompe, directorul Cilibeanu a cerut să se facă o expertiză tehnică, lăsând de înţeles că din cauza presiunii apei o parte din conducta de pafsin montată în interiorul conductei de fier ar fi putut ceda. „Trebuie să se facă neapărat o expertiză tehnică pentru a se stabili exact cauza producerii defecţiunii. Funcţie de concluziile specialiştilor care vor analiza situaţia vom acţiona în perioada următoare.” , a spus şeful URBAN, societate care a primit pe bază de protocol întreaga instalaţia de alimentare cu apă din sursă subterană. Până la identificarea cauzelor producerii avariei, constructorul TMUCB va primi o notificare din partea Primăriei Slobozia prin care i se va cere să refacă porţiunea de conductă şi cele două puţuri avariate. Interesant este că execuţia celor două incinte betonate de la puţuri TMUCB a ales să lucreze cu o altă firmă în loc să execute lucrarea cu muncitorii pe care-i are. Oamenii de la serviciul investiţii din cadrul Primăriei dau asigurări că reparaţiile se vor face pe cheltuiala TMUCB, care a dat lucrării o perioadă de garanţie de 2 ani, timp în care firma a depus la Primărie o filă CEC cu valoare de 10% din lucrare, ca şi garanţie de bună execuţie.
REACŢIE – „Nu am ce să vă spun, nu am ştiut de defecţiune!”
Deşi oamenii URBAN au venit la cele două puţuri avariate să constate defecţiunile încă de marţi dimineaţă, primarul Gabi Ionaşcu susţine că a aflat de avarie abia câteva ore mai târziu. Miercuri dimineaţă, după ce a inspectat terenul plin cu apă din jurul puţurilor, Gabi Ionaşcu a refuzat să comenteze situaţia creată. „Nu am ce să vă spun, abia acum constat şi cum arată cele două incinte de la puţuri, trebuie să-mi fac o idee despre ce s-a întâmplat. Oricum este foarte curios cum s-a produs avaria deşi din 27 octombrie instalaţia de pompare a apei nu a mai funcţionat.” , a spus primarul, lăsând de înţeles că nu exclude nici intervenţia unei mâini criminale care să producă defecţiunea chiar în timpul campaniei electorale.
Petronel Tudor
din experienta mea
fost lucrator la amonilul stiu cum decurg reparatiile la astfel de aductiuni cu apa si dureaza interventia asupra lor din motive de personal specializatin interventie la ele.