Lucrare neterminată, plătită generos de primarul Gabi Ionaşcu

1

URBAN Slobozia exploatează acum doar 18 din cele 25 de puţuri de mare adâncime ce trebuiau executate până la 1 iunie 2008 de firma de construcţii TMUCB Slobozia.

5 puţuri neforate şi 2 puţuri inutile atâta vreme cât nu există racord pentru alimentare electrică din 25 prevăzute în contractul de execuţie a investiţiei în reţeaua de apă subterană, este bilanţul la un an şi trei luni de la semnarea documentelor de predare a lucrării. Chiar dacă firma de construcţii nu a finalizat un sfert din numărul de puţuri de mare adâncime, municipalitatea, prin semnătura primarului Gabi Ionaşcu, a fost foarte darnică: faţă de valoarea iniţială a contractului a mai dat în plus peste 1 milion de euro!

Banii înainte, ca la… TMUCB

Conform contractului de execuţie a lucrării, TMUCB Slobozia avea obligaţia realizării unui front de captare ce cuprindea 25 de forări de mare adâncime şi realizarea racordurilor şi legăturii acestora cu uzina de apă. Lucrarea a fost declarată ca finalizată de primarul Gabi Ionaşcu la sfârşitul lunii mai a anului trecut, cu doar câteva zile înaintea alegerilor locale ce aveau să-l propulseze încă din primul tur primar peste municipiu. Pe baza anunţului, conturile constructorului s-au îmbogăţit cu aproape 135 miliarde lei vechi, bani cuveniţi pentru finalizarea investiţiei.

Dincolo de poveştile electorale, ediţia 2008, realitatea arată cu totul altfel la un an şi trei luni. Din 25 de puţuri prinse în contract, s-au executat doar 20, pentru restul Ionaşcu şi compania neidentificând nici măcar amplasamentul! De plătit s-a plătit, municipalitatea virând din bugetul local banii pentru toată lucrarea. La fel a plătit şi pentru puţurile 18 şi 19, şi ele piese de decor la acest moment pentru URBAN Slobozia, societatea care se ocupă de administrarea frontului de captare a apei.

„Cele două puţuri sunt la capătul coloanei şi nu pot fi folosite pentru că nu sunt racordate la sistemul de alimentare cu energie electrică. Nu este datoria noastră să aducem curent la puţuri, este obligaţia constructorului care a realizat investiţia în frontul de captare.”, spune Valentin Cilibeanu, directorul URBAN Slobozia.

Muncitori cu burta la soare

Marţi, la cele două puţuri de mare adâncime, la ora 10.30 de lucra din greu la alimentarea cu energie electrică. O echipă de 5 muncitori de la TMUCB tăia frunză la câini şi de atâta efort trei dintre ei căzuseră la datorie şi se odihneau la orizontală, bucurându-se de razele plăcute ale soarelui. Ceilalţi doi camarazi încinseseră o bârfă mică în spatele incintei în care este executat forajul şi mai aruncau din când în când câte o ocheadă spre oraş, ca nu cumva vreun şef să apară neanunţat şi să le strice ditamai liniştea. Operaţiunea durează din primăvara anului 2008 şi doar cu mare noroc se va finaliza în această toamnă. Nici nu este grabă, atâta vreme cât primarul Gabi Ionaşcu a semnat documentele de plată pentru investiţie de acum 15 luni!

TMUCB mai pregăteşte un tun pe banii Sloboziei

Conducerea societăţii pune la punct împreună cu primarul Gabi Ionaşcu o lucrare de înlocuire a ţevilor metalice din oraş.

După ce a dat lovitura cu investiţia în frontul de captare a apei din sursa subterană (când a încasat cu 1 milion de euro mai mult faţă de valoarea licitată deşi nu a finalizat lucrarea) şi încasează consistent de la acelaşi buget local pentru modernizarea reţelelor de canalizare din Slobozia, şefia TMUCB Slobozia  pregăteşte un nou tun financiar. Afacerea se prepară împreună cu primarul Gabi Ionaşcu (cel care nu s-a sfiit să declare public în dese rânduri că este bun prieten cu Traian Sasu, şeful societăţii), cu oamenii serviciului de investiţii din cadrul Primăriei Slobozia, cu reprezentanţii URBAN şi ai unei societăţi care se ocupă de introducerea în interiorul ţevilor metalice a unor ţevi de polipropilenă. Practic, soluţia tehnică folosită la frontul de captare se doreşte repetată şi pe străzile municipiului Slobozia.

Unii cu munca, alţii cu banii

Surse din cadrul URBAN Slobozia susţin că afacerea se va derula simplu. TMUCB Slobozia va fi titular al contractului de execuţie iar firma care aduce ţeava va fi executantul lucrării, banii urmând a fi împărţiţi. Primarului Ionaşcu este încântat de idee şi a pus la dispoziţie datele tehnice privind lungimea ţevilor de apă şi diametrul acestora pentru a se trece cât mai repede la treabă. Primul tronson luat în calcul zilele acestea este pe B-dul Matei Basarab, în zona MB-uri, acolo unde de o lună de zile ţeava se sparge o dată la câteva zile.

Petronel Tudor

1 comentariu

  1. Lasa-ti ca o executa pretenul lu Ionascu pina la urma lucrarea. Ca ce sa le mai termine daca apa oricum nu e buna de baut. Macar sa dea TMUCB-ul banii inapoi. Noroc ca le-a mai dat Ionascu lucrari ca astfel cred ca ii mancau somajul pe cei de la TMUCB. Aranjamente, aranjamente, aranjamente………

Lăsați un mesaj