Deşi 20% din numărul de puţuri proiectate pentru lucrarea de alimentare cu apă din sursă subterană nu s-a executat, Primăria Slobozia a achitat către constructor 90% din valoarea totală!
Încurcate sunt căile domnului primar Gabi Ionaşcu când vine vorba de lucrarea de alimentare cu apă din sursă subterană. Atribuită firmei unde director este prietenul său Traian Sasu (cu care nu ezită să se îmbrăţişeze ori de câte ori se nimeresc la un moment festiv), investiţia zace nefolosită deşi de la momentul anunţului oficial de finalizare a lucrării a trecut aproape jumătate de an, cam tot atât cât a trecut şi din noul mandat de primar, obţinut, în mare parte, pe minciuna alimentării cu apă. Căci minciună se dovedeşte a fi la acest moment, de vreme ce apa ce se poate extrage tehnic din luna mai nu ajunge la robinetele consumatorilor pentru simplu motiv că nu este potabilă. Ori dacă este, Primăria nu a fost în stare până acum să demonstreze lucrul acesta prin avizul sanitar obligatoriu dat de instituţiile publice ce se ocupă de sănătatea publică!
Puţuri plătite, puţuri neexecutate
Planul reţelei de alimentare cu apă potabilă cuprinde un număr de 25 de puţuri de mare adâncime, toate situate pe teritoriul judeţului Călăraşi, la câţiva metri de şoseaua Slobozia – Drajna. După luni bune în care s-au chinuit să primească acceptul proprietarilor şi să încheie cu aceştia contracte de vânzare-cumpărare pentru suprafeţele de teren afectate cu construcţia puţurilor, funcţionarii din subordinea lui Ionaşcu s-au trezit că unul dintre proprietari nu vrea, în ruptul capului, să-i dea terenul pentru un număr de 5 puţuri! Degeaba a făcut presiuni primarul, i-a arătat pisica în dese rânduri cu declaraţii şi promisiuni publice că va trece la expropriere, puţurile cu pricina au rămas doar pe hârtia proiectantului. Pe teren nu există nici un fel de delimitare a celor 5 zone unde ar trebui ridicate căminele pentru aparatura electronică şi instalaţiile specifice de pompare a apei. Ca să nu mai vorbim de lipsa conductei de pafsin dintre cele 5 puţuri, conductă ce ar trebui să se înţepe în conducta de la primul puţ de la capătul coloanei, ca apa extrasă să ajungă la uzina de apă. Credeţi că acest „mic” amănunt a contat atunci când primarul Ionaşcu a decis să facă plăţile către TMUCB? Nici pomeneală!
S-a plătit 90% din lucrare
Chiar dacă 5 puţuri, plus conductele de legătură şi aparatura specifică, reprezintă în economia celor 25 de puţuri de mare adâncime pentru care s-a încheiat contractul de execuţie cu societatea de construcţii TMUCB Slobozia 20%, din visteria locală, la ordinul direct al primarului Ionaşcu, în conturile firmei conduse de amicul Sasu au aterizat până acum mai bine de 12 milioane lei. Mai exact, 12.344.736,35 lei, sumă achitată până la 30 mai 2008, adică până la data alegerilor locale, cele în care Gabi Ionaşcu a fost reales primarul municipiului Slobozia. Din documentele puse la dispoziţie de Primărie, rezultă că valoarea totală a contractului era la 1 iunie 2008 de 13.767.196,76 lei, valoare despre care nu ştim dacă între timp a primit vreo „indexare” pozitivă. Practic, instituţia a achitat aproape 90% dintr-o lucrare în care piesele de rezistenţă, puţurile de mare adâncime şi elementele de legătură şi exploatare nu s-au executat decât în procent de 80%! Un amănunt important, diferenţa de 10% neachitată constructorului TMUCB reprezintă fix garanţia de bună execuţie pe care societatea este obligată să o lase vreme de 2 ani la dispoziţia beneficiarului! De ce a găsit de cuviinţă Primăria să plătească înainte ca lucrarea să fie predată conform proiectului şi, mai ales, contractului de execuţie, este doar unul dintre misterele ce planează asupra lucrării de alimentare cu apă de la Slobozia.
„CALITATE” – Puţurile lui Ionaşcu au început să plece dintre noi
O avarie suferită la conducta dintre puţurile 5 şi 6 construite de TMUCB pentru lucrarea de apă a făcut ca investiţia realizată cu pompele de mare putere, căminele betonate, panourile electronice de comandă să se ducă pe apa sâmbetei. Curios lucru, conducta a cedat deşi pe ţevile montate în interiorul vechii conducte băgate în pământ acum mai bine de 15 ani nu mai circula apă de trei săptămâni, pomparea apei fiind oprită din moment ce nu există avizele necesare pentru ca ea să fie livrată populaţiei. Şi este şi greu să apară avize favorabile, atâta vreme cât buletinele oficiale puse la dispoziţie primarului încă din luna mai (atunci când el cuvânta public despre apa curată ca de izvor!) arată, negru pe alb, un adevăr ce poate aduce stânjeniri civile sau penale: din cele 20 de puţuri de mare adâncime executate, la numai 1 dintre ele probele de apă au indicat că aceasta este potabilă!
Petronel Tudor