Consilierii locali care vor candida la alegerile locale din partea altui partid decât cel care i-a susţinut pentru a ocupat actuala funcţie au fost suspendaţi prin ordin al prefectului.
Decizia a stârnit revoltă în Consiliului Local Slobozia unde, la începutul şedinţei, s-a anunţat că Biroul Electoral Judeţean a validat candidaturile a cinci consilieri locali de la alte formaţiuni politice decât cele din partea cărora şi-au obţinut mandatele. În culpă sunt Paros Radu şi Nuţi Ion care au trecut de la PER şi candidează la PMP, plus Vasile Olaru, Vasile Zamfir şi Croitoru Denca Luminiţa care au migrat la Partidul Ialomiţenilor de la PSD şi PNL.
În timp ce doctorul Olaru a asistat la şedinţă de pe margine, Luminiţa Denca Croitoru a plecat reproşând că în urmă cu câteva luni când s-a vacantat postul a fost învestită la finalul şedinţei, iar acum este exclusă înainte de începerea acesteia, exclusiv dintr-un calcul politic. În schimb, foştii ecologişti au rămas impasibili în rândul consilierilor locali şi au vorbit ca „simpli cetăţeni” fără ca voturile lor să fie luate în considerare.