Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 40 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (24-26.03.2023).
La nivel județean, 36 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
În perioada menționată, pompierii ialomițeni au intervenit pentru lichidarea a trei incendii de vegetație uscată, produse pe raza localităților Movila, Gârbovi și Movilița. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 3 hectare.
Cauza probabilă de producere a incendiilor, în două dintre cazuri, a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere și fumatul în locuri nepermise, în cazul celui de-al treilea incendiu.
Vă reamintim principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le cunoaşteţi şi să le respectaţi:
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.
Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.