4,30% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Ialomița în luna octombrie 2019

0

La sfârșitul lunii octombrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4.023 șomeri (din care 1.840 femei), rata șomajului fiind de 4,30%, cu 0.97 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleași luni a anului 2018.
Din totalul de 4.023 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Ialomița, 707 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.316 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.797 șomeri provin din mediul rural și 1.226 sunt din mediul urban.
Șomerii absolvenţi de studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Ialomița (32,84%), urmat de absolvenții de învăţământ primar şi fără studii (31,15%), iar 15,61% au absolvit școli profesionale de arte și meserii. Șomerii absolvenţi de învăţământ de nivel mediu şi postliceal reprezintă 18,64% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 1,76%.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.482 persoane foarte greu ocupabile, 1.516 greu ocupabile, 618 mediu ocupabile, iar 407 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţe. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Ialomița sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Ialomița.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.