Expoziţie de carte şi fotografie la deschiderea celei de-a 25-a ediţii a Salonului Anual de Carte de la Slobozia. Cea mai longevivă manifestare de profil din ţară prilejuieşte de un sfert de veac, în octombrie, bilanţul achiziţiilor de carte la nivelul judeţului şi al publicaţiilor apărute în Ialomiţa. Întâlnirile scriitorilor cu cititorii vor avea loc pe tot parcursul lunii şi se adresează tuturor categoriilor de public, de la copii până la specialişti în diverse domenii, cum ar fi cel economic.
„ Salonul de Carte este cea mai reprezentativă manifestare culturală a instituţiei noastre, dar şi a comunităţii locale. De-a lungul celor 24 de ediţii ne-au onorat cu prezenţa numeroşi oameni de cultură, dintre care îi amintim pe Eugen Simion, Răzvan Teodorescu, George Pruteanu, Alexandru Mironov, Fănuş Neagu, Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu şi mulţi alţii” a precizat Elena Balog, noul director al Bibliotecii Judeţene Ştefan Bănulescu, Ialomiţa.
Tradiţional, Salonul de Carte debutează cu prezentarea cărţilor autorilor ialomiţeni apărute la Editura Helis. Anul acesta au apărut şase titluri noi, dintre care doar unul de poezie, precizează scriitorul Gheorghe Dobre: „În fiecare an ne îmbogăţim cu câteva cărţi. Am sărit de 120 de titluri numai ale autorilor ialomiţeni. Asociaţia Culturală Helis identifică şi valorifică ce avem noi specific.”
Cartea, lectura şi evenimentele culturale sunt identitare, apreciază Elena Pacală, directorul Direcţiei de Cultură: „Lectura publică are o funcţie publică socială accentuată pentru că ea dă şanse egale, dă coeziune socială şi identitate comunitară. Cu cât devenim mai globali, cu atât mai mult avem nevoie de o identitate locală, ca să nu ne pierdem minţile până la urmă…”
Anul acesta, prezentarea cărţilor achiziţionate în intervalul scurs de la precedentul salon până în prezent se îmbină cu imagini şi detalii din Argentina, surprinse şi aduse în ţară de Eduard Claudiu Brăileanu, şef serviciu relaţii cu publicul la Biblioteca Panait Istrati: „Am călătorit cu o bursă de studii, iar expoziţia a mai fost prezentată în nouă oraşe din ţară. Sunt preocupat şi fascinat de detalii. Pe lângă distanţa enormă care ne desparte, de aia i-am şi spus Argentina, capătul lumii, ei însuşi spun că acolo se termină lumea, pentru că după Argentina urmează atât ţara de foc cât şi ţara Gheţurilor, ne apropie căldura sufletească, suntem latini, asta se vede din contactul inter uman.”
A 25-a ediţie a Salonului Anual de Carte organizat de Biblioteca Judeţeană Ştefan Bănulescu Ialomiţa cuprinde 10 evenimente şi se va încheia pe 3 noiembrie.