Accident rutier în afara localităţii Coşereni

0

Patru persoane au fost rănite astăzi, 07 mai a.c., într-un accident rutier produs pe Drumul Naţional 2, în afara localităţii Coşereni.
În timp ce un bărbat în vârstă de 30 de ani, din judeţul Brăila conducea un autoturism pe DN2, din direcţia Urziceni către Bucureşti, în afara localităţii Coşereni, a pătruns pe contrasens şi a intrat în impact frontal cu un autovehicul la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani, din Urziceni.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto şi a doi pasageri, o femeie şi un bărbat de 29, respectiv 56 ani aflaţi în cele două autoturisme. Victimele au fost transportate la unităţi spitaliceşti de pe raza municipiilor Bucureşti şi Urziceni.
Celor doi conducători auto le vor fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE,
INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA

Lăsați un mesaj