În data de 06 aprilie a.c., în jurul orel 16:20, salvatorii de la Detașamanetul de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și în urma căruia au rezultat patru victime neîncarcerate, care prezentau răni ușoare. La locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Ialomița – substația Urziceni, venită în sprijin.
După acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD și SAJ, victimele au refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.