Efective sporite de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au organizat şi efectuat mai multe acţiuni pe raza judeţului, continuând astfel activităţile specifice pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
De această dată, în atenţia poliţiştilor au fost unităţile de învăţământ şi zonele adiacente acestora unde s-a acţionat împreună cu efective din cadrul Poliţiei de Frontieră (în municipiul Feteşti) şi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă în aceste zone.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au acţionat în imediata apropiere a 17 unităţi de învăţământ din municipiile Urziceni şi Feteşti, urmărind în principal prevenirea situaţiilor de risc în care elevii pot fi implicaţi, dar şi a oricăror fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, au fost efectuate verificări în localurile de alimentaţie publică din zona şcolilor, angajaţilor fiindu-le reamintite prevederile legale referitoare la interdicţia de a servi cu băuturi alcoolice minorii sau persoanele aflate în stare de ebrietate.
72 de persoane au fost legitimate, doi elevi au fost introduşi la cursuri, iar alte 15 persoane au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr. 61/1991, ce reglementează faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şu liniştii publice şi privind Legea nr. 12 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 1060 lei.
Acţiunile poliţiştilor au vizat şi prevenirea infracţionalităţii stradale şi a accidentelor rutiere, unde au legitimat 45 de persoane, au verificat 35 de autovehicule şi au aplicat pentru neregulile depistat în trafic, 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 7400 lei.
Inconştienţă! Depistat la volanul unui autoturism deşi se afla în stare de ebrietate şi nu deţinea permis de conducere
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01.15, agenţii Postului de Poliţie Săveni aflaţi în serviciul de patrulare pe raza comunei au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în municipiul Bucureşti ce se deplasa pe DJ 201, în localitate.
Procedând la verificarea documentelor persoanei depistate la volanul autoturismului, ce emana puternic halenă alcoolică, poliţiştii au stabilit că aceasta, un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în comuna Perişoru, judeţul Călăraşi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
La testarea cu aparatul Drager, etilotestul a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Ţăndărei pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Inspector de poliţie SALAORU DANIELA, compartiment relatii publice IPJ Ialomita