Acțiuni pentru depistarea leucozei bovine

0

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, anunță crescătorii și deținătorii de bovine că, urmare a acțiunii de recoltare de probe de sânge de la bovinele cu vârstă de peste 24 luni, pentru depistarea leucozei enzootice bovine (LEB), desfășurata prin medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, organizați în condițiile legii, în conformitate cu prevederile Hotărîrii de Guvern nr. 1156/2013, pentru aprobarea acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, precum și ale Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 35/2016, pe teritoriul județului Ialomița au fost depistate un număr de 46 bovine pozitive.
Analizele au fost efectuate în laboratorul D.S.V.S.A. Ialomița, prin metode acreditate RENAR.
În urma rezultatelor obținute au fost întocmite Planurile de Măsuri pentru eradicarea accelerată a LEB.
Astfel, din totalul celor 46 de bovine pozitive, până la data actuală au fost dirijate spre sacrificare un număr de 44 bovine, din care 35 au fost evaluate și despăgubite în conformitate cu prevederile H.G. 1214/2009, privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.
Având în vedere că doi proprietari de animale bolnave nu au respectat măsurile impuse pentru eradicarea bolii, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 4000 lei, dispunându-se măsura neevaluării și nedespăgubirii pentru un număr de 9 bovine.
La data actuală mai sunt în exploatații două bovine pozitive LEB, una fiind în ultima lună de gestație (evaluată în vederea despăgubirii), iar cealaltă fiind în curs de evaluare.
Leucoza enzootică bovină este o boală cu evoluție preponderent subclinică, care se manifestă prin apariția limfosarcoamelor (tumori) în diferite organe interne. Animalele depistate pozitiv sunt eliminate din efectiv, fiind despăgubite, în codițiile legii.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.