Activitatea Serviciului Județean Anticorupție în anul 2020

0

În anul 2020, în contextul necesității implementării prevederilor Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020 și în temeiul prevederilor actelor normative în vigoare, Serviciul Județean Anticorupție Ialomița a continuat desfășurarea activităților de prevenire anticorupție atât în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât și în rândul altor funcționari și cetățeni din județul Ialomița.
În acest sens, ofițerii serviciului au desfășurat peste 180 de activități de prevenire la care au participat peste 2000 de persoane, lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, angajați ai instituțiilor publice județene, dar și cetățeni ai județului.
În ceea ce privește activitatea de urmărire penală, lucrătorii serviciului au efectuat activități de urmărire penală într-un număr de 48 dosare penale, în baza a 58 ordonanțe de delegare, din care două ordonanțe de delegare în sprijinul altor structuri D.G.A., fiind soluționate un număr de 58 ordonanțe de delegare
În perioada analizată, în dosarele în care au fost desfășurate activități de urmărire penală de lucrătorii serviciului, unitățile de parchet au soluționat un număr de 32 dosare penale, din care 2 dosare prin încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției și alte 2 dosare prin rechizitorii. De asemenea, procurorii de caz au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 30 suspecți și punerea în mișcare a acțiunii penale față de un număr de 11 inculpați. S-a dispus măsura preventivă a reținerii față de 2 inculpați, control judiciar față de 6 inculpați și măsura arestului la domiciliu față de 2 inculpați.
Lucrătorii serviciului, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au luat toate măsurile organizatorice, tehnice şi legale, în vederea realizării unui număr de 4 acțiuni de prindere în flagrant, sens în care s-a procedat la constatarea infracțiunilor flagrante de dare și luare de mită, după cum urmează:
– acțiunea de prindere în flagrant din data de 12.03.2020, realizată într-un dosar penal, în care un inculpat, persoană fără calitate specială, a fost prins în flagrant după ce a oferit cu titlu de mită suma de 400 lei unui agent de poliție, pentru a nu-i întocmi dosar de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, constatată cu ocazia opririi în trafic;
– acțiunea de prindere în flagrant din data de 22.07.2020, realizată într-un dosar penal, în care un inculpat, persoană fără calitate specială, a fost prins în flagrant, având asupra sa toate actele privitoare la înmatricularea unui autoturism, precum şi suma de 100 de euro, primită de la matorul denunțător, cu scopul de a interveni pe lângă funcționari din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Ialomița, pentru a înmatricula cu prioritate și fără programare autoturismul deţinut de către denunțător;
– acțiunea de prindere în flagrant din data de 22.10.2020, realizată într-un dosar penal, în care un inculpat, persoană fără calitate specială, a fost prins în flagrant după ce a remis suma de 500 lei unui lucrător de poliție, pentru ca acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu constata și de a nu sesiza Garda de Mediu sau alte instituții abilitate, pentru încălcarea normelor privind protecția mediului, în ceea de privește deversarea nelegală a unor cantități de deșeuri menajere pe raza unei localități din județul Ialomița.
– acțiunea de prindere în flagrant din data de 23.10.2020, realizată într-un dosar penal, în care un inculpat, inginer mecanic în cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanța Ialomița, a fost prins în flagrant după ce a primit suma de 200 lei de la un cetățean, pentru ca acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu constata defecțiunile tehnice asupra autoturismului, cu ocazia unui control efectuat în trafic, împreună cu lucrători de poliție.
De asemenea, pe data de 24 iunie 2020, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza Județului Ialomița și au pus în executare 5 mandate de aducere emise pe numele a cinci persoane suspecte în cauză, funcționari în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti și Biroul Registru Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Fetești, respectiv o persoană fără calitate specială, care a acționat în calitate de intermediar, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, complicitate la dare de mită, trafic de influență, fals intelectual și acces ilegal la un sistem informatic.
Cu aceeași ocazie, au fost puse în executare două ordonanțe de ridicare a unor documente și înscrisuri de la două instituții publice, respectiv Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti și Biroul Registru Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Fetești.
În fapt, s-a reținut că în perioada iunie – octombrie 2019, cei patru funcționari publici au pretins, primit sau au acceptat promisiunea primirii unor sume de bani în lei şi valută ori alte foloase, din partea unor persoane fizice interesate de obținerea cărților de identitate, a căror valabilitate a expirat, ori ca urmare a schimbării domiciliului, stabilirea reședinței, pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate.
Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijin, rugăm cetățenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupție și să le sesizeze ori de câte ori este nevoie la Call-center anticorupție 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă sau direct la sediul structurii județene.
Reamintim că, la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomița cu sediul în Slobozia, str. Alexandru Odobescu nr. 7-9, telefon/fax 0243/220556, e-mail ialomita.dga@mai.gov.ro.
SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE IALOMIȚA

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.