Asociația ”Alt.F.E.L Society” a demarat etapa de distribuire, către familiile aflate în dificultate socială, a donațiilor oferite de către cetățenii municipiului Urziceni în cadrul campaniei de acțiune comunitară ”Fii Alt.F.E.L de Crăciun!”.
Vineri, 15 decembrie, voluntarii ”Alt.F.E.L” au oferit pachete cu alimente, dulciuri, jucării, rechizite, haine, mobilier școlar și obiecte de uz casnic familiei Androne Marian și Daniela din comuna Drăgoești. În prag de Sărbători, cei 6 membri ai familiei Androne – doi adulți și patru copii de vârste școlare (clasa 0, a IV-a, a V-a, respectiv a IX-a) aflați în întreținere – trec în prezent prin momente dificile după ce locuința le-a fost mistuită de flăcările unui incendiu petrecut în seara zilei de 9 decembrie.
”Campania ”Fii Alt.F.E.L de Crăciun!” este o poveste despre sprijin, generozitate, cooperare, responsabilitate socială și contribuție personală la binele colectivității. Ne-am propus să venim în ajutorul familiei greu încercate din Drăgoești cu câteva lucruri de strictă și imediată necesitate și promitem că ne vom întoarce în lunile următoare cu alte donații care să contribuie la refacerea gospodăriei. Ne bucură reacția solidară a cetățenilor Urziceniului și le mulțumim pentru mărturia disponibilității lor de grup întru readucerea zâmbetelor pe chipurile semenilor noștri aflați în dificultate”, a declarat Roxana Cișmașu, președintele Asociației ”Alt.F.E.L Society”.
La rândul său, Mihail Gheorghe, viceprimarul comunei Drăgoești, participant direct la acțiunea caritabilă a voluntarilor ”Alt.F.E.L”, a apreciat susținerea oferită de locuitorii Urziceniului, precizând că administrația localității va veni, în zilele care urmează, în sprijinul familiei Androne, cu fonduri și măsuri care să contribuie la ieșirea din impasul actual.
”Fii Alt.F.E.L de Crăciun!” este o campanie prosocială organizată în această lună de Asociația ”Alt.F.E.L. Society”. Vreme de două săptămâni, în intervalul 1 – 15 decembrie, voluntarii ”Alt.F.E.L.” au colectat la sediul din Urziceni al asociației donațiile venite din partea tuturor celor și-au dorit ca, la acest final de an, să împartă cu semenii lor aflați în dificultate magia Sărbătorilor de Crăciun. Între 15 și 23 decembrie, voluntarii ”Alt.F.E.L Society” vor distribui donațiile către zeci de tineri și copii defavorizați din municipiul Urziceni și comunele învecinate, desfășurarea campaniei putând fi urmărită pe pagina de Facebook a asociației, https://www.facebook.com/AltFELSociety, și pe site-urile și conturile de socializare ale partenerilor media.
DESPRE ASOCIAȚIA ”ALT.F.E.L SOCIETY”
AltF.E.L. Society este o asociaţie înfiinţată cu scopul promovării educaţiei alternative, non-discriminării şi dezvoltării climatului socio-cultural adresat copiilor şi tinerilor. Asociaţia își propune cu precădere să ofere o alternativă la incluziune şi educaţie copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii vulnerabile şi totodată să reprezinte spaţiul de referinţă al tinerilor din comunitate atunci când vine vorba de educaţie alternativă, multiculturalism, incluziune, solidaritate, nonconformism, avangardism şi egalitate.