Am pornit Asociaţia pentru Restaurantele Inimii

0

DSC_0193

În sfârşit, am pornit. Am pornit Asociaţia pentru Restaurantele Inimii – România.
Am pornit pentru că în România anului 2013 este imoral să existe foame. Într-o ţară cu multe resurse şi mult belşug.
Avem 9 membri fondatori: eu, Mariana Soare, Clementina Tudor, Florin Floreanu, Mihaela Racoviteanu, Mariana Petre, Ina Teoharie, Lavinia Udma, Vasilica Nedelcu. Vom da, începând cu 21 decembrie 50 de mese calde pe zi oamenilor fără adăpost, vom trece iarna împreună cu ei, acest proiect urmând să se încheie la 31 martie, când începem o nouă iniţiativă pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de noi.
Am început să primim donaţii şi continuăm să facem apel şi să colectăm.
Facem asta pentru că trăim vremuri paradoxale. În timp ce noi cumpărăm mâncare mai multă decât consumăm, alţii, mai ales iarna, suferă de frig şi de foame. Cred că prea des şi prea repede îi judecăm pe cei aflaţi în nevoie, în loc să le micşorăm cât de puţin necazul, aşa cum e normal într-o comunitate de oameni. Şi mai cred că aşa cum nici bogăţia nu reflectă întotdeauna meritul individual, nici sărăcia nu este neapărat cauzată de eşecul individului ci, deseori, de eşecul nostru că societate.
Ştim că se poate, Asociaţia franceză a oferit din 1985 până azi 1 miliard de mese calde oamenilor fără adăpost. Solidaritatea şi compasiunea supravieţuiesc în aceste vremuri individualiste.
Îi mulţumesc lui Andrei Dinu pentru sigla noastră, le mulţumesc colegilor lui de la liceul de artă pentru frumosul exerciţiu de voluntariat. Mulţumesc membrilor fondatori, donatorilor, restaurantului care s-a oferit să între primul în proiect, instituţiilor publice care ne-au sprijinit deja.
Şi, în fine, detaliile noastre, funcţionale, de care va invit să UZAŢI si sa îi ajutaţi pe cei care au nevoie de noi, acum, în prag de Crăciun:
Asociaţia pentru Restaurantele Inimii-România, Slobozia, str. Dobrogeanu Gherea nr. 7, telefon, fax, 0243 23 26 43, cod fiscal 32530102, cont nr. RO86BRDE230SV31359492300, deschis la BRD-GSG Slobozia.
Maria Petre

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.