MAZILIRE. Cu votul unanim al consilierilor liberali (vechi PNL-işti încuscriţi acum cu foştii PDL-işti) primarul Constantin Sava a dat-o afară pe cea care a depus mărturie împotriva lui la DNA!
Mijlocul lunii aprilie este termenul până la care primarul de Urziceni se află sub control judiciar într-un dosar în care Parchetul Ialomiţa l-a reţinut în vara anului trecut pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu. Martorul cheie al dosarului penal care îl incriminează pe cel care ţinteşte încă un mandat (nu de arestare, ci de primar!) în fruntea Primăriei Urziceni, Maria Irimie, director executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale din cadrul instituţiei conduse de Sava, a fost pus pe liber printr-o hotărâre de Consiliul Local adoptată fără reţineri de consilierii liberali. Prin această manevră Constantin Sava încearcă să-şi acopere urmele infracţionale pe spinarea bugetului local şi să-şi ofere liniştea unei noi candidaturi la fotoliul de primar.
PNL îl susţine pe penalul Sava
Manevra făcută cu tupeu în public s-a consumat luni după-amiază, atunci când la solicitarea expresă a primarului s-a modificat organigrama instituţiei prin desfiinţara Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Urziceni şi transformarea acesteia într-un serviciu cu mai puţini salariaţi, restructurare care o loveşte, în primul rând, pe cea care le-a spus procurorilor cum Sava i-a cerut în mod expres să încalce legea şi să ridice o poprire instituită asupra conturilor unei societăţi comerciale din Urziceni.
Consilierul local Liviu Cazan a atras atenţia colegilor liberali că măsura excede cadrului etic şi profesional, mai ales că cei doi sunt cercetaţi sub acuzaţia de abuz în serviciu. „Nu este normal să se desfiinţeze o Direcţie doar ca să dăm afară pe cineva. Este atributul conducătorului unităţii să supună aprobării modificarea organigramei, nu contestă nimeni acest lucru, dar nu este firesc să desfiinţăm o structură doar cu scopul de a elimina pe cineva. Prin noul ştat de funcţii, postul doamnei Irimie este vacant.”, a spus Liviu Cazan, liderul consilierilor PSD din Consiliul Local Urziceni. În aceeaşi notă, colegul Nicolae Diculescu a atras atenţia că se încearcă o imixtiune într-un dosar instrumentat de DNA în care personajul penal principal este tocmai primarul în funcţie Constantin Sava.
Iritat de corectitudinea argumentelor, primarul a intervenit brutal şi a cerut imperios celei care conducea şedinţa să nu le mai permită consilierilor să vorbească şi să supună proiectul de hotărâre la vot fără dezbateri. Ceea ce s-a şi executat, în mai puţin de jumătate de minut votul majoritar PNL desfiinţând Direcţia de Impozite şi Taxe.
Condiţiile controlului judiciar au fost încălcate
Participarea la şedinţa de Consiliu Local a primarului Constantin Sava, o reuniune la care a participat şi Maria Irimie, reprezintă o încălcare evidentă a condiţiilor controlului judiciar iar procurorii o pot constata şi sancţiona, şedinţa fiind publică. În vara anului trecut primarul şi-a petrecut 24 de ore în arest după ce procurorii l-au reţinut în dosarul penal instrumentat de Parchetul Ialomiţa. Judecătorii au fost ulterior de acord cu eliberarea lui Sava şi punerea acestuia sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi România şi de a se afla în acelaşi loc cu 10 persoane implicate cu diverse calităţi procesuale, inclusiv cu Maria Irimie. Potrivit procurorilor, în data de 4 iunie 2014 primarul Constantin Sava a determinat-o pe Maria Irimie, director executiv al Direcției de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei municipiului Urziceni, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, să dispună sistarea popririi instituită asupra conturilor bancare ale SC Carman SRL, pentru suma de 50540 lei, reprezentînd debite restante din impozite și taxe locale, fără ca societatea comercială să îndeplinească condițiile legale privind încetarea executării silite, producînd astfel un prejudiciu Primăriei municipiului Urziceni și o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale Municipiului Urziceni. După dispunerea încetării executării silite, în aceeaşi zi reprezentanții societăţii au transferat integral sumele de bani existente în conturile bancare, sume ce ar fi acoperit restanţele financiare datorate unității administrativ teritoriale. În acest mod, graţie intervenţiei directe a lui Sava în favoarea afaceriştilor locali, bugetul locuitorilor din Urziceni a fost privat de jumătate de miliard de lei vechi!
PETRONEL TUDOR
Iese imediat jagardeaua de Tinel cu explicatii, scuze si penibilitati. Pe o mizerie de la cap la coada nu se poate construi sanatos! Asa cum Tinel a fost impus dictatorial la conducerea PNL, tot asa incalca struto-camila pnl-pdl propriile criterii de integritate pentru functii . Mai pe romaneste, pestele de la cap se impute si ce naste din pisica , soareci mananca. Vechii pedelisti nu au lecuire, dar for fi sanctionati la vot.
Urmind exemplul d-lui Orban , d-nul Sava se va retrage din cursa electorala si d-nul Tinel va candida pentru Primaria Urziceni !
Bine ar fi candideze politrucul dar nu are curaj , el candideaza doar pe liste , la alibi. Si-ar rupe gatul in secunda doi.
Pedeliştii se ocupă cu ce ştiu ei să facă mai bine: să distrugă tot. Tinel, cu tupeul lui nemăsurat, ar fi culmea să mai apară după penibilul Ludovic Orban. Bine că l-a înhăţat DNA înainte, fiindcă cine dracu ştie ce alt nenorocit de megaşpăgar ajungea la Primăria Capitalei. Şi când te gândeşti ce diaree verbală avea acest filfizon …
Ciiiiineeee e maaaarele şpăgar liberal?! Luuuudoviiiic OOOOOrbaaaan! Ciiiiineeee era
maaaareeele criiiitiiiic?! Luuuudoooovic OOOOrbaaaan! Poate face niscava “cântări”
acompaniat de Borcea şi i se va reduce pedeapsa. Ruşine PNL!!! Hai, Tinele, cântă, jagardea internaţională: Justiţia să facă dreptate, ha, ha, ha!!!