Astazi s-a deschis Kaufland la Slobozia

6

Slobozenii au dat astăzi năvală la deschiderea magazinului Kaufland. Fără a ţine cont de soare sau de aglomeraţie, în parcarea centrului comercial s-au făcut cozi pe trei-patru rânduri, de cărucioare împinse spre intrare de clienţi de toate vârstele. De curiozitate şi nerăbdarea de a face cumpărături dintr-un hipermarket, mămicile au uitat de ora de somn a bebeluşilor, iar pensionarii au răbdat soarele prânzului.

Primii cumpărători au ales din rafturile magazinelor, scaune, mese de călcat şi flori la ghiveci – există însă şi nemulţumiţi, care s-au aşteptat la preţuri mai mici.

Magazinul Kaufland din Slobozia este al 42 –lea din ţară. Reprezentanţii magazinului susţin că succesul reţelei se bazează pe mulţumirea clienţilor şi politica de expansiune a dezvoltatorilor.

Clementina Tudor

6 comentarii

  1. Am fost pe acolo, nimic deosebit sunt aproape aceleasi preturi ca in oras, umbla vorba ca la deschidere sau dat mese de calcat gratis, si ca sa nu stea lumea la coada au intrat in market si le-au aruncat, si fiecare cum a avut nororcu. Este adevarat? Azi au dat navala toti Slobozeni sa vedeti ca peste o saptamana doua o sa cam bata vantu

  2. slava Domnului ca s-a deschis un supermarket in Slobozia. eu una consider ca era mare nevoie de asa ceva, chiar daca nu locuiesc acolo. asa, cand mai am treaba prin zona, nu trebuie sa car dupa mine mancare si altele…

  3. Acum mai bine de un an, cand primarul anunta, glorios, ca se va deschide acest hipermarket, spunand ca si slobozenii au dreptul la un comert civilizat si la preturi competitive, catalogand-o ca pe o investitie a municipalitatii in favoarea cetatenilor, am scris tot aici, criticand alegerea primarului pentru faptul ca nu de asa ceva aveau nevoie locuitorii orasului. Autoritatile ar fi trebuit sa ajute investitorii care creaza multe locuri de munca, produc bunuri si aduc venituri in buzunare, nu “investitorii” care construiesc magazine care consuma banii locuitorilor, bani produsi unde? Apoi, astfel de hipermarketuri lovesc si in micii comercianti locali, care isi vor reduce afacerile, vor disponibiliza personalul angajat, astfel ca banii castigati prin munca de cetatenii acestui oras se vor diminua. Va pierde si primaria, fiindca mai multi bani percepe de la firmele care au magazine in oras, decat de la Kaufland (care beneficiaza de multe reduceri si chiar scutiri).

    Comert civilizat? Hmm, pana la urma totul se rezuma la pret. Slobozenii nu sunt cunoscuti ca oameni cu multi bani, deci daca acest Kaufland nu va aduce preturi mici, nu le vad cu ochi buni afacerea. Au fost doua incercari, la alt nivel, e drept, dar rezultatele au fost sub asteptari (Magricom si Plus). La ultimul, preturile au inceput sa sperie pe cumparatori!

    PS. Saptamana trecuta am vazut la tv o stire prin care se anunta ca un mare hipermarket al unei celebre retele (nu era specificata), deschis in primavara in centrul Sibiului, s-a inchis datorita volumului mic de vanzari si a interesului redus manifestat de localnici.

  4. cu siguranta preturile la kaufland vor fi mai accesibile decat la piata sau magazilele existente. cel mai mare avantaj este ca poti gasi ca tot ce-ti trebuie intr-un singur loc. important este si ca se creaza locuri de munca. cat despre micii comercianti, daca magazinl e curat, VANZATORII CIVILIZATI (nu sa-ti tranteasca o tanti care e scarbita de viata restul si produsele ca-i ea fara chef in ziua aia…) si daca au preturi bune, vor exista si cu 3 kaufland in slobozia.

Lăsați un mesaj