Inspecţia Muncii, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin legea de înființare şi organizare, verifică respectarea prevederilor legale referitoare la protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Legea nr. 156/2000 reglementează condițiile în care societățile comerciale pot desfășura activitate de plasare a forței de muncă în străinătate.
Conform prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate – republicată, pentru a putea desfășura activitatea de plasare forță de muncă în străinătate, agentul de plasare a forţei de muncă trebuie să fie o societate constituită pe teritoriul României, care are ca activitate principală «Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă» ” cod CAEN 7810. Acesta are în principal următoarele obligații:
1. să se înregistreze la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul.
2. să aibă încheiate cu persoane juridice sau fizice, stabilite intr-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislației statului respectiv, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă.
3. să încheie cu solicitanții locurilor de muncă contracte de mediere;
4. să efectueze activitățile de mediere și plasare în mod gratuit.
Agenţii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetăţenii români şi angajatorii străini şi în limba română, înainte de plecarea din România.
Ca o atenţionare lansată de Inspecția Muncii către persoanele care vor să lucreze în străinătate, precizăm că necunoaşterea unor informaţii minimale cu privire la condiţiile în care îşi pot găsi în mod legal de lucru în străinatate poate conduce la cazuri de înşelăciune. Pentru evitarea acestor situaţii şi pentru o informare corectă asupra drepturilor, obligaţiilor şi riscurilor la care se expun cetăţenii români în procesul de căutare a unui loc de muncă în străinătate, se pot utiliza :
• Ghidul lucrătorului român în statele membre UE, unde se regăsesc informaţii privind piaţa muncii şi informaţii privind adaptarea şi integrarea în ţara gazdă- secţiunea GHIDURI (www. inspectiamuncii.ro ) ;
• Informaţii despre intermedierea şi plasarea forţei de muncă în străinatate – secţiunea NOUTĂŢI “ Avertisment privind munca în străinatate prin intermediul agenţiilor de plasare forţă de muncă”(www.inspectiamuncii.ro).
Acasă
Gura Ialomiţei Atenţionare lansată de Inspecția Muncii către persoanele care vor să lucreze în...