Avertizare COD GALBEN

0

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa informează că potrivit datelor furnizate de către Administraţia Naţională de Meteorologie începând din după-amiaza zilei de mâine, ora 15.00, până în seara zilei de 11 februarie, ora 20.00, în 24 de judeţe, printre care şi judeţul Ialomiţa, vor fi ninsori şi ploi însemnate cantitativ, precum şi intensificări ale vântului care local vor putea depăşi 40 l/mp.

Atenţionarea de Cod galben emisă de ANM precizează că mâine, până  la ora 24.00, precipitaţiile se vor manifesta sub formă de ninsoare abundentă, însoţite de vânt puternic, urmând ca în cursul nopţii şi al zilei de joi, ninsorile să se transforme în lapoviţă şi ploaie, preconizându-se formarea poleiului pe arterele de circulaţie.

Pentru această perioadă, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a dispus sporirea numărului poliţiştilor care acţionează în stradă, pentru preîntâmpinarea neplăcerilor cauzate de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea ca urmare a zăpezilor abundente şi formării poleiului.

Poliţia Rutieră va acţiona pe toate arterele importante ale judeţului, în special în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulaţie pentru asigurarea fluenţei circulaţiei şi siguranţei deplasărilor cetăţenilor.

Le recomandăm conducătorilor auto ca în această perioadă să evite pe cât posibil deplasările cu autovehiculul şi nu plece la drum, decât dacă este absolut necesar.

În situaţia în care călătoria nu poate fi amânată, pentru a preveni implicarea în evenimente rutiere, recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă şi să mărească distanţa în mers între autovehicule. De asemenea, pietonii sunt sfătuiţi ca atunci când se angajează în traversare să ţină cont că distanţa de frânare se măreşte considerabil în condiţiile unui carosabil alunecos.

insp. SALAORU DANIELA, Compartimentul Relatii Publice al Inspectoratului de Politie IALOMIŢA

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.