Bilanţ GAL Dunărea de jos în comuna Victoria, judeţul Brăila

0

_DSC4023

Unitatea administrativ teritorială a finalizat un proiect de reabilitare drumuri, în valoare de 66.092 euro, pentru 520 metri de asfalt.
Atoritatea locală brăileană, parteneră în Grupul de Acţiune Locală din estul judeţului Ialomiţa, a decis ca modernizările să se facă în mod echitabil pentru toţi locuitorii şi, din finanţarea obţinută în prima sesiune din 2012, s-au asfaltat câte 80 de metri de drum pe fiecare stradă. Cum cererea de plată a fost onorată, iar banii rambursaţi, administraţia comunei Victoria intenţionează să aplice pentru noi proiecte finanţate prin GAL.
Prin măsura MIGAL 4, de dezvoltare a infrastructurii de bază, au făcut investiţii douăzeci şi una de comune, dintre care mai multe localităţi au beneficiat de câte două proiecte. Autorităţile din Ciulniţa au solicitat şi obţinut finanţare pentru achiziţia unei maşini de salubrizare şi realizarea instalaţiei de joasă tensiune în cartierul nou de locuinţe, iar la Stelnica şi Valea Ciorii, pe lângă asfalt au mai achiziţionat buldoescavatoare. Din cele 26 de proiecte depuse au fost declarate eligibile 23, cu o finanţare totală de 1.454.696 euro, din care 468.973 euro rambursaţi până acum.
Pentru modernizarea exploataţiilor agricole prin GAL Dunărea de Jos au fost depuse 14 proiecte dintre care 11 au fost eligibile şi finanţate pentru achiziţia de utilaje, în valoare totală de 650.395 euro.
În privinţa activităţilor non-agricole au fost înregistrate trei proiecte, dintre care două au primit finanţare pentru achiziţia de utilaje prestări servicii la Vlădeni şi Sudiţi. Cel de-al treilea, pentru înfiinţarea unui studio fotografic, a fost respins.
Sesiunea pentru înfiinţarea de silozuri nu a avut succes nici la a treia strigare întrucât sumele alocate, de câte 50.000 de euro pentru un proiect, au fost considerate insuficiente şi realocate altor capitole, la fel ca şi cele rezervate pentru instruirea unor beneficiari din agricultură şi legumicultură.
În total, la GAL Dunărea de Jos au fost depuse 56 de proiecte, la AFIR 45, iar 36 semnate, cu o valoare totală de 2.148.229 euro, din care suma plătită până acum este 694.797 euro.
Clementina Tudor

Lăsați un mesaj