Bucurie mare pe peronul Gării din Feteşti, unde joi după amiază a poposit Moş Crăciun

1

Sute de copii l-au aşteptat pe Moş Crăciun să coboare din trenul personal Laponia- Constanţa, în Gară, la Feteşti: „Uite-l,uite-l! Nu cred că opreşte! Şi locomotiva este roşie! Îl văd, îl văd…”, s-au entuziasmat gazdele, mici şi mari.

Moş Crăciun a avut şi bilet, garantează primarul Sorin Gafiţoi: „Cum adică să circule fără bilet? Normal că şi-a procurat tichet de călătorie de la CFR. A mai avut opriri, cu siguranţă, dar eu, care am lucrat mulţi ani la calea ferată, l-am convins să vină şi la Feteşti, pentru că eu sunt convins că peste tot  sunt copii cuminţi.”

Forfota neobişnuită pentru călătorul neobişnuit a fost înţeleasă şi explicabilă pentru ceilalţi călători, Feteştiul fiind un nod feroviar important: „Vine Moşul cu trenul? De-asta e agitaţia asta aşa de mare? Drăguţ! Noi mergem la Constanţa, dar să nu pierdem trenul cu atâta lume.”                        

Moşul a coborât din tren pe un covor roşu şi, înconjurat de copii, s-a urcat într-o caleaşcă pentru a face un tur al oraşului şi a vesti sosirea sa în Feteşti. Apoi, pe scena din Parcul Gării i-a ascultat pe copiii care l-au colindat şi a oferit daruri.

1 comentariu

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.