Buletin informativ IPJ

0

Poliţiştii au reţinut ieri, 29 iulie a.c., pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore un minor în vârstă de 17 ani pentru comiterea infracţiunii de viol.
Duminică, 28 iulie a.c., poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Valea Ciorii a fost victima infracţiunii de viol.
A fost constituită de îndată o echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea de cercetări în cauză, suspectul fiind identificat la scurt timp de la comiterea faptei, în persoana unui minor în vârstă de 17 ani, consătean al părţii vătămate.
Victima a fost transportată la Serviciului de Medicină Legală Ialomiţa pentru a fi examinată, unitate care a confirmat faptul că a fost abuzată sexual.
Suspectul a fost reţinut, în prezent fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, urmând ca astăzi, 30 iulie a.c., să fie prezentat parchetului cu propunerea de arestare preventivă.

Accident rutier grav
Poliţia a fost sesizată astăzi, 30 iulie a.c., în jurul orei 11.30, cu privire la faptul că pe raza localităţii Gârbovi s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Astfel în timp ce un minor în vârstă de 11 ani, din comuna Gârbovi circula cu bicicleta pe Drumul Judeţean 203 B, din direcţia Manasia către Pogoanele, a virat la stânga fără a se asigura, moment în care a fost acroşat de un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Braşov.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la o unitate spitalicească de pe raza municipiului Bucureşti.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind zero.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE, INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.