Camera Deputaţilor va organiza joi a V-a ediţie a “Parlamentului copiilor”

0

Camera Deputaţilor va organiza joi, 31 mai, începând cu ora 10.00, a V-a ediţie a “Parlamentului copiilor”, eveniment la care vor participa peste 200 de elevi.
Participanţii vor prezenta şi susţine câteva iniţiative proprii şi vor încerca să argumenteze importanţa acestora, parcurgând toate etapele procedurale legislative.
Elevii de la trei licee din Bucureşti, ”Alexandru Vlahută”, ”Nicolae Iorga” şi “Ion Neculce”, vor face o simulare a procesului decizional parlamentar, temele proiectelor de lege propuse fiind: recalcularea cuantumului alocaţiilor de stat pentru copii, introducerea cursurilor de prim ajutor în programa şcolară şi înfiinţarea unei baze de date centralizate.
Camera Deputaţilor organizează, pentru al cincilea an consecutiv, Parlamentul Copiilor, numărul elevilor care s-au familiarizat cu procedura legislativă ajungând la peste 1.200 după acest an.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.