Captură uriaşă de ţigări la Urziceni

1

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă de 7 inculpaţi, patru dintre aceştia fiind cetăţeni moldoveni, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.
La data de 11 noiembrie 2010,  într-o hală a unei societăţi comerciale din Municipiul Urziceni, jud. Ialomiţa a fost descoperită şi ridicată cantitatea de  1.339 de baxuri de ţigarete (13.397.500 de ţigarete) de diferite mărci,  provenind din  Republica Moldova şi Ucraina.
Taxele vamale aferente capturii de  ţigarete depăşesc suma de 1. 000.000 euro.

Procurorii  D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a  7 inculpaţi şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.
S-a stabilit deasemenea, că unul din liderii grupului identificat în persoana inculpatului Gîrleanu Robert, cetăţean cu dublă cetăţenie română-moldovenească, este cercetat de autorităţile judiciare din Republica Moldova pentru un triplu asasinat comis in anul 2000, faptă pentru care a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsa.
Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O, D.S.O.I ., I.G.P.F., şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul A.N.V.
sursa: www.diicot.ro

1 comentariu

Lăsați un mesaj