COMUNICAT DE PRESĂ DSVSA

0

Ținînd cont de condițiile meteorologice actuale cu temperaturi mult crescute peste cele normale si atenționarile meteo primite de la Inspectratul pentru Situații de Urgență, animalele sunt supuse unui stres termic ridicat fiind posibilă creșterea mortalității la animale. Pentru evitarea unor implicații nedorite se impune cu necesitate aplicarea unui complex de măsuri specifice, astfel:
1. Proprietarii de animale au obligația de a asigura în permanență cantități suficiente de apă proaspată și hrană pentru animale, să asigure un adăpost corespunzător pentru animale care să poată oferi protecție față de acțiunea directă a razelor solare, să nu utilizeze animalele la muncă în intervalul de timp 12.00-16.00, dacă temperatura exterioară la umbră depășește 25° C;
– pentru animalele prezente la pășune se vor lua măsuri să fie asigurate surse permanente de apă proaspătă și hrană, precum și umbrare unde animalele să poată fi adăpostite;
– în conformitate cu prevederile Ordonanței 47/2005, proprietarii de animale (din gospodăriile populației) vor notifica în caz de mortalități consiliile locale pentru ecarisarea teritoriului;
2. Unitățile cu activitate de creștere a animalelor și abatorizare vor lua măsuri pentru:
– programarea transporturilor de animale către abatoare, astfel încît să se evite perioada zilei cînd temperaturile pot afecta bunăstarea animalelor transportate la abatoare în scopul tăierii/sacrificării ;
– dirijarea animalelor puternic deshidratate și în imposibilitatea de a se deplasa, din considerente legate de protecția animalelor, la abatoare în vederea uciderii și trimiterii cadavrelor spre denaturare ;
– adaptarea programului de transport și de tăiere, astfel încît să nu se producă un stres suplimentar animalelor ;
– instruirea personalului operator responsabil cu mișcarea, cazarea, contenționarea, asomarea și sacrificarea animalelor ;
3. În cazul comercializării animalelor în târguri, acestea trebuie să asigure următoarele:
– Padocurile unde sunt ţinute animalele în vederea comercializării trebuie să fie suficient de spaţioase pentru a asigura libertatea de mişcare minimă necesară animalelor cazate şi trebuie să fie prevăzute cu zone de adăpostire umbrite.
4. Prevederi aplicabile administraţiilor locale:
– administraţiile locale, pe teritoriul cărora există izlazuri, trebuie să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate;
– consiliile locale şi fermierii trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere;
– asigurarea unor locuri prestabilite pentru retragerea animalelor la adăpost umbrit în cazuri excepţionale.
– acces nelimitat la sursele de apă şi hrană.
COMPARTIMENTUL COMUNICARE DIN CADRUL DSVSA IALOMIȚA, 30.07.2013

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.