Consultări organizate de PSD pentru realizarea strategiei judeţene de dezvoltare durabilă 2016 – 2026

0

_DSC6747

Legumicultorii ialomiţeni vor lucra şi sezonul acesta în aceleaşi condiţii necompetitive de piaţă ca şi în anii precedenţi. Ei reclamă că accesul la fondurile europene este îngreunat de lipsa informării şi solicită sprijinul instituţiilor statului pentru a ajunge la nivelul fermelor europene.

Lipsa posibilităţii de irigare a culturilor este principalul neajuns în activitatea legumicultorilor din zona Ţăndărei.
Un impediment în obţinerea de finanţări nerambursabile a rezultat din parcelarea terenurilor, care a prezentat erori la măsurătorile din satelit.
Mai mult, spun legumicultorii, pentru că sunt mereu la lucru în câmp, ei află ultimii despre ceea ce îi interesează direct.
Directorul adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Daniel Crunţeanu, le-a punctat legumicultorilor posibilităţile pe care le au pentru accesarea de fonduri nerambursabile.
Discuţiile au avut loc în cadrul consultărilor organizate de PSD pentru realizarea strategiei judeţene de dezvoltare durabilă 2016 – 2026 şi continuă luni, 29 februarie, începând cu ora 17.30, la Centrul Cultural din Slobozia. Tema aleasă de data aceasta pentru discuţii o reprezintă sportul.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.