Corala Sf. mare mucenic Mina a concertat la Ograda

0

_DSC1028

Preoţii şi teologii din Protopopiatul Slobozia sunt vestiţi pentru activitatea culturală pe care o desfăşoară prin intermediul Coralei Sf. Mare Mucenic Mina.
Pe lângă colindele de Crăciun, repertoriul Coralei cuprinde cântece populare vechi şi muzică patriotică, pe care membrii grupului le interpretează adecvat, cu deosebit talent. După spectacole în Parlamentul European, la Sala Radio în Bucureşti şi Constanţa, în preajma sărbătorilor Corala Episcopală interpretează colinde în toate Parohiile în care este invitată. Ultimele reprezentaţii au avut loc în Bisericile din Căzăneşti şi Ograda, ambele spectacole fiind prezentate de Florentina Dalian.

Cei 28 de membri ai Coralei Protopopiatului Slobozia “cântă dumnezeieşte”… este aprecierea unanimă a celor care îi ascultă printre zâmbete şi lacrimi…
Reprezentaţia ţinută în Biserica de la Ograda, ctitorită de bunicii marelui dirijor Ionel Perlea, a fost unică, aşa cum sunt toate recitalurile Coralei Sf Mina.
Corul a fost înfiinţat în 2009 şi este dirijat de părintele Cătălin Stanciu, care a făcut parte din Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Concertul de la Ograda a fost organizat de Centrul Cultural Unesco Ionel Perlea, la o săptămână de la recitalul susţinut în casa memorială de Bianca şi Remus Manoleanu cu ocazia împlinirii a 115 ani de la naşterea maestrului.
Clementina Tudor

VIDEO

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.